Rapid a obţinut joi seara cel mai bun scor dintre toate cele cinci echipe româneşti care se bat pentru grupele Europa League. La o privire mai atentă pe echipa trimisă în teren de Răzvan Lucescu, observăm că acest lucru nu este chiar o surpriză.
Victoria cu 3-1 de la Wroclaw îi face pe giuleşteni să aibă cele mai puţine emoţii pentru returul de la Timişoara, dar ceea ce a părut simplu la final, putea să nu fie aşa. Reacţia rapidiştilor de după primirea golului a fost a unei echipe experimentate, cu putere fizică şi psihică de a reveni oricând, iar asta este confirmată şi de vârsta jucătorilor. De la portarul Dănuţ Coman până la vârful împins, Cassio, Rapid a emanat exact acel echilibru dat de media de 28,6 ani a primului "11". Cei 32 de ani ai lui Coman par perfecţi pentru un portar, chiar dacă "Robocop" are partea lui de vină la gol, 29,5 ani, adică vârsta apărării, este numai bună pentru performanţă, iar 26,5 ani, cât are atacul, exact ce-ţi trebuie pentru a avea foame de victorii, dar şi ceva experienţă în spate.
Debutanţii au părut veterani
O altă confirmare pentru stafful tehnic al Rapidului a fost randamentul celor trei debutanţi în cupele europene, Marcos Antonio, Rui Duarte şi Mihai Roman. Antonio a fost imperial în centrul apărării, la fel cum a obişnuit până acum, Duarte a făcut deranj pe partea dreaptă a atacului Rapidului, iar Roman a marcat un gol esenţial pentru calificare.
CONTRAST | Copos: "Suntem calificaţi!" - Jucătorii: "Încă nu suntem!"
Victoria clară a Rapidului l-a entuziasmat atât de tare pe George Copos (foto) încât patronul a declarat că echipa sa este deja calificată. "Suntem ca şi calificaţi. Nu se mai poate întâmpla nimic", a spus Copos. Jucătorii, Răzvan Lucescu ori Dinu Gheorghe l-au contrazis pe cel care le dă banii pentru că, aşa cum a spus Alexa: "În fotbal s-au întâmplat mul