Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza pune un nou guvern la Madrid

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Loviţi în plin de recesiune, spaniolii vor vota mâine, la alegerile anticipate, pentru o schimbare la conducerea statului iberic. Sursa: REUTERS

La Madrid este pe cale să se producă un schimb de putere în acelaşi context economic dificil care a zguduit recent din temelii administraţiile de la Atena şi Roma.

Spaniolii sunt chemaţi, mâine, la urne într-un scrutin anticipat organizat pentru a da statului iberic un nou imbold politic şi economic pe fondul unei crize departe de a scădea în intensitate, în pofida măsurilor de austeritate luate până în prezent.

După cum arată sondajele recente, socialiştii, care guvernează Spania de şapte ani, vor face loc actualei opoziţii conservatoare reprezentată de Partidul Popular.

Mesajul electoral al lui Mariano Rajoy, liderul formaţiunii de dreapta şi cel care, cel mai probabil, îi va succede socialistului Jose Luiz Rodriguez Zapatero în postul de premier, s-a pliat pe nevoile economice ale unei societăţi lovite de cea mai mare rată a şomajului din UE, peste 22 la sută.

În campania electorală, opoziţia a prezentat în mod obsesiv şi alte statistici sumbre legate de starea economiei spaniole: una din opt firme închise în cursul acestui an şi una din zece familii fără niciun angajat în rândul celor doi întreţinători. Efectele nu s-au lăsat aşteptate.

Rajoy are un avans de cel puţin 17 puncte în faţa rivalului socialist Alfredo Perez Rubalcaba şi ar putea forma astfel viitorul guvern fără probleme, bazându-se pe voturile celor până la 195 de deputaţi conservatori care ar putea fi aleşi mâine, din totalul de 350.

Pentru socialişti, acesta ar putea fi cel mai prost rezultat din istorie - maximum 121 de deputaţi şi nici 30 de procente din voturile exprimate. De altfel, Rajoy pregăteşte deja transferul de putere şi a cerut ţărilor europene care urmăresc situaţia din Spania un respiro de "mai mult de o j

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 18 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum 50 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 2 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 2 ore
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 7 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°