Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHID TURISTIC pentru Coreea de Nord: Obiectivele turistice şi paşii pe care oricine trebuie să îi facă pentru a intra în ţara lui Kim Jong-un - FOTO

Publicat in Mediafax, luni 4 februarie 2013 ·

O serie de reguli şi îndrumări trebuie luate în calcul atunci când doritorii vor să călătorească în Coreea de Nord, o ţară măcinată de regimul politic dictatorial pe care îl are şi spectrul negativ la nivel internaţional pe care a reuşit să îl capete în ultimii ani.

Turismul liber în Coreea de Nord intră sub incidenţa unor restricţii vaste în statul comunist. Oricine îşi doreşte să viziteze această ţară este nevoit să contracteze serviciile unui ghid turistic, urmând ulterior a fi inclus într-un grup mai larg de turişti.

În Coreea de Nord există o serie de companii care efectuează acest tip de "escortă turistică", însă cea mai cunoscută instituţie care se ocupă de turiştii care păşesc în statul comunist este Compania Internaţională Coreeană de Turism.

Turiştii care sosesc în Coreea de Nord sunt obligaţi totuşi să se supună unor reguli stricte care au rolul de a proteja ţara de ochii străinilor. Cu excepţia jurnaliştilor, indiferent de ţara de provenienţă, oricine aplică pentru obţinerea unei vize pentru vizitarea Coreei nu va avea probleme în obţinerea acesteia, relatează CNN.

Indiferent dacă ai sosit în Coreea de Nord singur sau împreună cu alte persoane vei fi însoţit permanent de reprezentanţi desemnaţi de Compania Internaţională Coreeană de Turism. Doi ghizi, împreună cu un şofer, se alătură oricărui turist pe întreg parcursul şederii în Coreea de Nord, fapt care îngrădeşte posibilitatea de explorare cu adevărat a statului.

Orice persoană care pătrunde pe teritoriul acestei ţări, fără a primi în prealabil permisie explicită de către statul nord-corean, va fi reţinută, judecată şi condamnată de autorităţile de aici.

Posesia telefoanelor mobile a fost, în trecut, o problemă la intrarea în Coreea de Nord. Până în ianuarie 2013 oricine intra pe teritoriul statului era obligat să îşi predea telefonul mobil la graniţă, urmând să

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 48 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 19 minute
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°