Emanuel Stoica vrea mereu să fie mai bun azi decât ieri, vrea să trăiască marţi cel puţin la fel de bine ca şi luni. Zice că n-a reuşit niciodată, fapt pentru care se consideră un om imposibil. Asta nu-l împiedică să spere că miercuri va trăi mai bine decât marţi. E realist, spune el, ca să argumenteze. În opinia sa,  viaţa e aşa de scurtă încât nu se poate pune în valoare aşa cum ar trebui, crede că există şi un altfel de realism decât cel bazat pe materialism. E convins că omul îşi iroseşte 90 la sută din viaţă inutil.

A schimbat profesia de jurist pe cea de ziarist

Fiu de preot, a avut parte, din pruncie, de smerenie,  de o bibliotecă vastă a cunoaşterii, de educaţie. Citind cu înverşunarea plăcerii de a ştii, şi-a descoperit dorinţa de a scrie pentru oameni, a pliat această năzuinţă pe profesia de jurnalist. “Încă de când eram mic, scriam poveşti, aveam, aşa, o dorinţă interioară să spun oamenilor despre bine şi rău. Visam frumos. Mai târziu, student fiind, îmi doream să fiu tot ziarist. Şi dorinţa mea de a scrie pentru oameni s-a întâmplat. Am renunţat la profesia de jurist în capitală pentru a deveni jurnalist în Capitala Unirii”, spune Emanuel Stoica. Visul - roz, mass-media - alta, spune Emanuel după experienţa acumulată în presă. Altceva nu vrea să adauge la această remarcă. “Ne lipseşte clasa de mijloc, ne lipseşte o ierarhie socială. La noi, oamenii nu mai privesc de jos în sus către nişte valori autentice. Privesc de la egal, la egal, aşa cum au fost obişnuiţi, zeci de ani, de comunişti. Privesc cu respect doar oamenii cu mai mulţi bani şi pe acelaşi calapod cu ei. Din păca”, e concluzia la care a ajuns.

Fotografia şi cuvântul – un cuplu ideal

Dorinţa de a scrie pentru oameni rămâne mereu prioritate pentru Emanuel Stoica. A deschis, în 2008, la Editura Clusium Cluj Napoca, “Ferestre pentru ireali