Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florea vrea să retragă Târgu-Mureșul din Zona Metropolitană

Publicat in Adevarul, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Primarul Dorin Florea va solicita Consiliului Local retragerea Târgu-Mureşului din Zona Metropolitană şi va propune adoptarea unei hotărâri prin care oraşul să dezvolte relaţii intercomunitare directe cu localităţile limitrofe, pentru implementarea unor proiecte comune, cu caracter regional.

”Motivul acestui demers îl constituie lipsa de dialog, interes şi implicare din partea Consiliului judeţean, refuzul de a accepta necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale, a descentralizării deciziei administrative şi subsidiarităţii, lipsa unei viziuni economice integratoare care să vizeze dezvoltarea economică a arealului, în ansamblul său. O primă rundă de discuţii cu primarii comunelor limitrofe a avut loc în octombrie, fiind deja abordate cel puţin 6 proiecte de interes regional ce ar putea fi implementate în colaborarea cu administraţiile locale respective”, a explicat primarul municipiului.

Disensiunile dintre Primăria Târgu-Mureș și conducerea Zonei Metropolitane au început în luna septembrie, când Dorin Florea și-a exprimat nemulțumirea faţă de modul în care s-au desfăşurat alegerile în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei Zona Metropolitană. “Regret că acest subiect a fost blocat politic atât de fosta cât şi de actuala conducere a Consiliului Judeţean, care nu a înţeles ce rol ar trebui să joace un asemenea organism pentru binele comunităţilor pe care le reprezintă. Rămâne ca cetăţenii să judece dacă e normal ca Asociaţia Zona Metropolitană Târgu – Mureş să fie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, care are cu totul alte atribuţii, precum şi de doi primari de comune, iar municipiul Târgu–Mureş să nu fie reprezentat”, spunea atunci primarul Târgu-Mureșului.

În urma votului desfăşurat în conformitate cu prevederile Statutului Asociaţiei Zona Metropolitană Târgu-Mureş, noua componenţă a Consiliului Director este următoarea: @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 47 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale