Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko Bela ne ameninţă cu unitatea maghiarilor

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 · ·

Marko îl contrazice pe Băsescu, care spune că în România nu va fi niciodată autonomie teritorială. Insistând asupra nevoii de unitate, liderul UDMR a cerut maghiarilor să depăşească divergenţele şi să aştepte „până la capăt“. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, duminică, la Cristuru Secuiesc, că, dacă maghiarii vor fi uniţi, cuvântul românesc „niciodată“ va însemna în maghiară „în curând“.

El s-a referit cel mai probabil la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că „niciodată nu va fi autonomie teritorială“ deoarece România este definită prin Constituţie ca stat naţional unitar şi suveran. Şi tot Traian Băsescu i-a îndemnat, ieri, pe maghiarii din România să fie mândri şi de calitatea de cetăţeni români. 

Un gest „inamical“

Discursul lui Marko Bela vine după ce, timp de trei zile, a existat un schimb de replici între partea ungară şi cea română cu privire la vizita preşedintelui maghiar în Hargita. Solyom Laszlo, care a ajuns în România cu maşina după ce autorităţile române i-ar fi retras autorizaţia de zbor, a catalogat neacordarea permisiunii de aterizare ca fiind „un gest curios, inamical şi neprietenos”. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat însă în aceeaşi zi că „nu a existat nicio solicitare şi nicio respingere“ pentru aterizarea unei aeronave civile în care să se afle Solyom.

„Autoguvernarea“,o traducere „inabilă“

Întrebat ce se înţelege prin „autoguvernarea Harghita”, Solyom a răspuns: „autoguvernarea este o parte a organizării statului de aici”. Anterior, senatorul Titus Corlăţean afirmase la un post TV că are informaţii potrivit cărora nota verbală transmisă autorităţilor române în legătură cu vizita lui Solyom făcea referire la prezenţa acestuia în „autoguvernarea Harghita”. Deputatul Laszlo Borbely a fost de părere că expresia „autoguvernarea Harghi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°