Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, despre plecarea lui Remus Cernea: "Un divorț AMIABIL"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 mai 2013 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că plecarea lui Remus Cernea din grupul parlamentar social-democrat din Camera Deputaţilor reprezintă "un divorţ amiabil".

"E o pierdere grea, dar încercăm să ...Am avut o înţelegere cu Remus Cernea în sensul în care l-am spijinit să ajungă în Parlament.Sunt nişte ideei pe care el le are şi în care crede sincer şi care trebuie expuse în Parlament, deci nu-mi pare absolut deloc rău că l-am susţinut. E un divorţ amiabil, ca să spun aşa", a spus Victor Ponta.

Liderul PSD a mai spus că i-a explicat lui Remus Cernea că PSD se află la guvernare şi nu îşi permite luxul opoziţiei.

"Remus crede cu adevărat în ideile lui, mă bucur că există o voce în Parlament care susţine nişte idei care trebuie să fie expuse - nu mă refer la cele ecologiste - la celelalte proiecte pe care Remus le-a promovat, sunt proiecte controversate, nu trebuie să fim de acord, dar trebuie să fim de acord că orice subiect poate fi dezbătut în Parlament", a mai spus Victor Ponta.

Deputatul Remus Cernea a anunţat, astăzi, că Partidul Verde întrerupe colaborarea cu USL şi că personal se retrage din grupul PSD.

"Nici nu s-a ţinut cont de opiniile noastre şi nici nu am fost consultaţi în privinţa deciziilor legate de Roşia Montană nici în ce priveşte avizele date pentru exploatările gazelor de şist", a explicat Cernea.

CITIȚI ȘI:

Remus Cernea se RETRAGE din grupul PSD. PLUS: Liderul Partidului Verde a votat PENTRU organisme modificate genetic Remus Cernea vrea parteneriat civil pentru HOMOSEXUALI. Mazăre despre colegul său: "E tâmpită rău!"Radu Mazăre: "Remus Cernea e un tâmpit" Remus Cernea, amenințat de Radu Mazăre: "Îi rup picioarele dacă-l prind la Constanța!" Radu Mazăre: “Trebuie să pun mâna pe telefon şi să răcnesc la miniştri ca să pot face o investiţie”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 48 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°