Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trident superofensiv

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 8 august 2008 ·

Rednic vrea să înceapă meciul cu CS Otopeni cu Dănciulescu, Bratu şi Niculae în teren din primul minut

Un Dinamo ofensiv şi care să facă spectacol! Aceasta e dorinţa suporterilor şi a acţionarilor, care au strîmbat din nas după victoria cu doar 1-0 împotriva Mediaşului. Iar "cîinii" ar putea ataca din primul minut în partida de duminică, de la Ploieşti, contra Otopeniului, cu un trident ofensiv format din Florin Bratu, Ionel Dănciulescu şi Marius Niculae!

Mircea Rednic a luat în calcul această formulă de joc şi chiar intenţionează să o pună în aplicare, însă lucrurile se mai pot schimba pînă duminică, la ora 20:00, cînd e prevăzut a începe meciul. Bratu şi-a revenit după uşoara entorsă la piciorul stîng, ieri a făcut tot separat, dar de azi intră în programul normal. Marius n-a fost inclus în lotul de 18 la meciul cu Gaz Metan tocmai pentru a se pune la punct cu pregătirea, ca să redebuteze în forţă în tricoul alb-roşu în întîlnirea cu Otopeniul.

Fanii vor un Dinamo superofensiv

Într-un sondaj iniţiat pe www.dinamovisti.ro, suporterii au votat zdrobitor în favoarea unui atac format din Dănciulescu - Bratu - Niculae.

Ce atacanţi vă doriţi pe teren contra Otopeniului?

Dănciulescu - Bratu - Niculae 59 % (1.077 votanţi)

Bratu - Niculae 20 % (349)

Dănciulescu - Bratu 16 % (294)

Dănciulescu - Niculae 5 % (103)

IONEL DĂNCIULESCU, atacant Dinamo

"Vrem să cîştigăm neapărat cu Otopeni, nu luăm în calcul altă variantă, întrucît ştim cît de important este să mergi din succes în succes"

FLORIN BRATU, atacant Dinamo

"M-am speriat un pic după accidentare, dar situaţia mea medicală este bună. Normal că nu ne gîndim decît să învingem. Asta e mentalitatea noastră, indiferent de adversar"

"Niculae dă gol la primul meci!"

Marius Niculae va îmbrăca din nou tri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 26 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 23 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum o ora
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°