Tehnicianul rămâne fidel principiilor sale, chiar dacă acestea l-au supărat pe patronul Vasluiului. Sabău spune ce maşină a cerut, ce primă de obiectiv avea şi cum le-a cerut oficialilor să-şi spele „rufele” doar în familie.
Vasluiul este a doua echipă cu pretenţii, din România, cu care Ioan Ovidiu Sabău nu se îneţelege, după Dinamo. Porumboiu a tunat când a auzit pretenţiile lui Sabău, lăsând să se înţeleagă că antrenorul i-a interzis să intre în vestiar şi a cerut un Mercedes, model 2011. Patronul Vasluiul a spus că din acest motiv negocierile cu Sabău au eşuat. „Moţul” se apără însă şi vine cu o altă variantă. „În contract scrie că antrenorul are dreptul la maşină de serviciu, model 2011, dar aici ne puteam înţelege. Nu era nicio problemă dacă era model 2009 de exemplu. N-am cerut Mercedes. Putea să-mi dea o maşină de la club. Aveam nevoie doar de o maşină sigură pentru că era un drum lung până la Vaslui”, a lămurit problema Sabău.
A avut acelaşi contract la Timişoara
Acesta a cerut şi discreţie în declaraţii. „N-am interzis nimănui să stea la 3 kilometri de vestiar. Am cerut ca înaintea competiţiilor să nu pătrundă în cantonament şi să transmită indicaţii care ţin de responsabilitatea antrenorului. De asemenea am cerut oficialilor să nu facă declaraţii publice jignitoare, defăimătoare sau acuzatoarea la adresa staff-ului tehnic şi a jucătorilor. Adică problemele să fie soluţionate fără mass-media”, spune Sabău. Moţul spune că nici declaraţiile lui Porumboiu legate de prima de obiectiv n-au fost adevărate. „Era vorba de un contract pe 1 an şi jumătate nu pe 2 ani şi nu s-a pus problema să iau primă de titlul chiar dacă sunt demis”, explică tehnicianul, care nu se dă bătut nici după ce Porumboiu l-a refuzat. „Acest contract este unul tip, pe care l-am trimis şi la Vaslui, în urmă cu 2 ani, când am mai negociat, pe care l