O fetiţă de doi ani şi jumătate, desculţă, deşi suntem în octombrie, muşcă înfometată dintr-un salam, tachinată de sora mai mare, de patru ani, încălţată cu o pereche de adidaşi ponosiţi, care au fost odată ai unui adult. Un tablou ireal, de an 2013, al sărăciei extreme, la Ploieşti
Este final de octombrie, dar pe strada Carpenului din Ploieşti, razele subţiri ale soarelui dau încă iluzia verii. Zeci de copii, îmbrăcaţi în rochiţe şi pantaloni scurţi, dar desculţi, se joacă pe stradă, struniţi vag din curţile dărăpănate de vocile unor părinţi care nu sunt, la prânz şi nici în altă oră a zilei, la serviciu. Sunt aproximativ opt familii, grupate în trei curţi, un mic ghetou ce-şi are culcuşul în case sociale, naţionalizate, sau în cazul celor două fetiţe, într-un fost sediu de firmă, unde au fost primite, de milă şi temporar, de patron.
Din casa ştirbă, fără uşi, ferestre şi acoperiş, străjuită de un gard fără poartă, pe care sunt întinse două covoare, cele două fetiţe ies des în stradă. Se joacă sau se duc sub fereastra unei brutării, de peste drum de casa lor, de unde primesc pomană. Luni, la prânz, fetiţa de patru ani, Beatrice, a remarcat într-o maşină oprită în faţa brutăriei, o fetiţă care ţinea în braţe o păpuşă. Nu a rezistat şi şi-a lipit insistent faţa de geamul maşinii. Apariţia blondă, cu părul încâlcit şi cu adidaşi de adult în picioare, a speriat-o pe copila din maşină care a avut un gest de retragere şi şi-a ascuns păpuşa de privirile rugătoare din geam.
Obişnuită cu astfel de reacţii, Beatrice şi-a reluat joaca cu sora mai mică, Ştefania. La fel de blondă, numai zulufi, fetiţa de doi ani şi jumătate mânca dintr-un sfert de calup de salam cu o foame care poate fi doar imaginată. Este îmbrăcată cu un tricou prea lung peste care are o bluză prea scurtă şi este desculţă.
Opt suflete într-o singură cameră
Din curte, o voce de fe