În urma unui sondaj de opinie realizat în rândul studentilor de la universitatile bucurestene, la începutul anului 2002, în topul personalitatilor care au influentat pozitiv istoria românilor se afla Alexandru Ioan Cuza cu 62% din optiuni, urmat, la distanta, de Mihai Viteazul, cu 54% si Stefan cel Mare, cu 42%.
Asadar, "Domnul Unirii", Cuza Voda, ramâne extrem de popular. Istoria îl consacra pe domnitor ca omul providential al Unirii, ca acela care a dat pamânt taranilor, a introdus în tara obligativitatea învatamântului primar si ca un luptator împotriva coruptiei (de atunci a ramas celebra "ocaua lui Cuza").
A fost, totusi, omul marilor reforme
Domnia lui Cuza a reprezentat, în esenta, un sir de reforme introduse în ritm accelerat, într-un rastimp scurt pentru timpul cel lung al istoriei (1859-1866), în scopul de a racorda tara si oamenii ei la normele si cerintele Europei de atunci, fireste în modalitatile si pe masura posibilitatilor din anii Unirii. De aceea, cârmuirea lui Cuza are o semnificatie deosebita în zilele noastre.
Astfel, Cuza-Voda ramâne în memoria colectiva drept o personalitate exemplara. Si, totusi, o alta fateta a personajului, poate tot atât de spectaculoasa, a ramas în penumbra, fiind mai putin cunoscuta: este vorba de viata amoroasa tumultoasa a printului Unirii, plasata în contrapunct cu sobrietatea imaginii sale publice. O fateta deosebit de importanta, asupra careia, chiar daca s-a pastrat o anumita tacere, acceptata cu întelegere de catre istorici, ea a avut un impact puternic asupra desfasurarii evenimentelor, mai ales în privinta celor aferente ultimilor ani de domnie si a actului abdicarii.
Într-adevar, altfel nu se poate explica sfârsitul aproape lamentabil al unei domnii în sine deosebit de rodnice, poate cea mai bogata în transformari înnoitoare pentru societatea româneasca. Fiind înainte de toate barbat