Şefii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-au sesizat cu privire la felul în care şefa de la CJPC i-a numit pe rromi. Ţiganii care vând legal în Piaţa de Alimente „Izvoarele" din Baia Mare sunt revoltaţi că au fost numiţi „bruneţi" şi „negri".
În urmă cu aproape două săptămâni, incinta Pieţei de Alimente „Izvoarele" din Baia Mare a fost verificată de o echipă de control formată din reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Maramureş, ai Gărzii Financiare, ai Primăriei Baia Mare, precum şi de angajaţi din cadrul Poliţiei Economice. În urma controlului, au fost depistate nereguli în ceea ce priveşte funcţionarea pieţei, pe marginea cărora coordonatorul adjunct al CJPC Maramureş, Olivia Ardelean, a fost invitată într-o emisiune a unui post local de televiziune, unde i-a numit pe unii comercianţi „bruneţi" şi „negri". „Este revoltător. Doamna Ardelean ar face bine să-şi vadă de treabă, nu să se amestece în probleme care nu o privesc, nici să jignească rromii care vând cu acte legale în piaţă! O dau şi în judecată", explică Adiel Florian, administratorul pieţei băimărene.
„Ce? Noi nu suntem oameni? Noi vindem aici legal, avem certificate de producători, am plătit impozit de 1.800 de lei. Nu mai încăpem oricum în piaţă de falşii producători. De ei de ce nu se leagă nimeni? Bine că suntem jigniţi şi numiţi «bruneţi» şi «negri». Nu culoarea pielii te face om, sunt şi ţigani muncitori şi cinstiţi", arată Leontina Gereben, o comerciantă care vinde de câţiva ani în piaţă, cu acte în regulă şi dări achitate la timp, împreună cu soţul ei.
Cine se scuză se acuză
Contactată telefonic, Olivia Ardelean s-a arătat surprinsă de cum au evoluat lucrurile după acea emisiune televizată, transmisă de un post local în 12 august. „Nu mai ştiu exact cum am numit rromii. Parcă ţin minte că, l