Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă generală la Daewoo Mangalia

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 iunie 2010 ·

Aproape 1.000 de angajaţi ai şantierului naval Daewoo Mangalia(DMHI) au întrerupt astăzi lucrul şi au intrat în grevă generală pe termen nelimitat. Sursa: Feri Predescu

Protestatarii cer majorarea salariilor cu 300 lei, mărirea sporului de fidelitate cu cel puţin 10% şi promovarea angajaţilor. Înarmaţi cu tobe şi vuvuzele, salariaţii au pornit în marş în incinta şantierului strigând „nu cedăm” şi „banii, banii”.

Liderul sindicatului „Navalistul”, Florian Marin spune că de două săptămâni încearcă să negocieze cu administraţia şantierului, însă conducerea refuză orice discuţie. Oamenii spun că muncesc în condiţii grele, câte 12 ore, fiind plătiţi cu salarii între 600 şi 1.200 lei‚ „în condiţiile în care coreenii iau prime de 12.000 de lei, e bătaie de joc, ne-am săturat”.

Majorări nejustificate

Conducerea şantierului susţine că greva este ilegală şi a acţionat sindicatul în judecată pe motiv că la protest participă mai puţin de 50% din numărul membrilor de sindicat.

„Salariul mediu de bază în şantier este de aproape 2.000 lei, iar cel realizat ajunge chiar şi la 3.000 lei. Majorările solicitate de către SLN sunt peste posibilităţile financiare ale companiei, care, ca toată industria navală mondială, parcurge o etapă extrem de critică. Există pericolul ca toate eforturile de contractare de nave noi, pe care administraţia le depune, să fie zădărnicite de astfel de proteste pentru solicitări nefundamentate”, ne-a declarat directorul de resurse umane al DMHI, Gemal Memetcea.

În jurul orei 17.30, magistrații Tribunalului Constanța au declarat greva salariaților de la Daewoo Mangalia ca fiind ilegală, motiv pentru care aceștia sunt nevoiți să renunțe la proteste.

Ultima grevă generală la Daewoo Mangalia a avut loc în 2007 şi a ţinut peste trei săptămani. DMHI are 3.400 salariaţi şi 3.000 de subcontrac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 48 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 33 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale