Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Argeş a ajuns într-o situaţie dezastruoasă la 19 luni după declanşarea "dosarului mită pentru arbitri" » "Nici Dumnezeu nu ne mai ajută!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 8 noiembrie 2010 · ·

Ţinut artificial în viaţă, clubul alunecă iremediabil spre liga a treia şi spre desfiinţare: jucătorii au contracte de grădiniţă, publicul a părăsit echipa, statul şi foştii fotbalişti presează pentru recuperarea datoriilor de milioane de euro.

Datorii la Fisc de peste 3 milioane de euro, restanţe financiare reclamate în cascadă de foşti jucători, o echipă cu statut de carne de tun formată numai din puşti de 17-18 ani, vestiar debusolat, înfrîngeri pe bandă rulantă în liga secundă şi penultimul loc în Seria 2, cu bătaie directă către supliciul eşalonului trei, din sezonul viitor. E tabloul trist al unui club de legendă, care se scufundă iremediabil spre străfundurile fotbalului românesc: FC Argeş.

"Să n-avem soarta Corvinului!"

În Trivale se simte răsuflarea tăiată a fanilor care au părăsit deja tribunele din Trivale la meciurile de acum ale violeţilor. "Să n-avem soarta Corvinului sau a lui ASA Tg. Mureş!" e temerea care bîntuie Piteştiul lui Dobrin. Aici, vremurile în care "vulturii" se băteau pentru frişca locurilor de cupe europene au apus! Deocamdată!

Semnalul prăbuşirii s-a dat în aprilie 2009, cînd patronul Cornel Penescu făcea cunoştinţă cu cătuşele pentru dare de mită şi infracţiuni de corupţie: arbitri şi observatori arestaţi sub acuzaţia de trucare de meciuri, echipa retrogradată din Liga I la finalul sezonului. La 19 luni scurse de la acel moment, clubul e într-o derivă totală, incontrolabilă. Aproape că-şi duce viaţa de pe o zi pe alta!

Neprogramare evitată în ultima secundă

Din cauza datoriilor către fotbalişti, a fost la un pas de neprogramare în urmă cu două săptămîni. Înaintea partidei cu ACU Arad din deplasare, cîştigată cu 3-0, managerul Cătălin Barbu a fost la FRF şi, cu numai 10 minute înainte de expirarea termenului limită, a demonstrat că s-au plătit o parte din banii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Libertatea acum 44 minute
Rusia nu are planuri privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a declarat miercuri seara preşedintel

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 49 minute
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum 38 minute
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum 2 ore
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Prima Doamnă a SUA a scris o carte pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă. Volumul va apărea în vară

Ziare.com acum o ora
Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie. "Willow, the White House cat" va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte c

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum 3 ore
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Tenis de masă: Victorie pentru Elizabeta Samara, la debutul la WTT Champions Incheon 2024

News.ro acum 20 minute
Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a debutat cu victorie la competiţie WTT Champions Incheon 2024, din Coreea de Sud. În urma acestui rezultat, ea a acces în optimile competiţiei.

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este o zi in care esti preocupat de veniturile pe care le obtii de la si prin altii, respectiv de la partenerul de viata sau de la colaboratori. Evita tendinta de a calcula si recalcula bugetul disponibil, pentru ca sunt posibile de erori si

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale