Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Borza, urmărit penal pentru contractele pe care şi le-a acordat singur pe când era administrator judiciar al Hidroelectrica

Publicat in Adevarul, joi 29 august 2013 ·

Şeful Consiliului de Supraveghere a Hidroelectrica, Remus Borza, este urmărit penal pentru conflict de interese în perioada când a fost administrator judiciar al companiei de stat, după ce şi-a direcţionat 34 de contracte de asistenţă juridică către propria firmă de avocatură, scrie SursaZilei.ro.

Alături de Borza mai este acuzată şi Nicoleta Munteanu, avocată şi specialistă în insolvenţă care este asociată atât la Euro Insol, cât şi la casa de avocatură Borza şi Asociaţii.

Potrivit procurorilor, Euro Insol, prin Nicoleta Munteanu, a încheiat o serie de contracte juridice cu Borza şi Asociaţii, cât şi cu Piperea şi Asociaţii. Avocatul Gheorghe Piperea face parte şi din consorţiul care administrează Oltchim.

Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă în luna iunie 2013, la un an după ce a intrat în această procedură judiciară. În acest timp, Borza a denunţat contractele bilaterale cu „băieţii deştepţi”, respectiv Energy Holding, Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, EFT România, EFT AG şi Europec, plus un contract cu Andritz Hydro pentru retehnologizarea centralei Gogoşu de pe Dunăre.

Pe lângă acestea, a renegociat contractele consumatorilor industriali, respectiv Alro, Electrocarbon, Elsid şi Electromagnetica, alături de o serie de alte contracte comerciale, renegocierea a 425 de contracte comerciale aducând economii de 440 de milioane de lei, în timp ce din renegocierea Contractului Colectiv de Muncă s-au obţinut 50 de milioane de lei. Alte 20 de milioane de euro au venit din comercializarea drepturilor de emisii.

Poate cel mai important, la finalul procedurii Hidroelectrica înregistra un profit istoric de 481 de milioane de lei în primul semestru al acestui an, faţă de o pierdere cumulată de 693 milioane de lei înregistrată în anii 2011 şi 2012.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 35 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 56 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Mutua Madrid Open. Ea ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid, fază în care ar putea să o înfrunte pe Iga Swiatek, liderul mondial. Cîrstea a trecut în turul doi de Alexand

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°