Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre USL: "Un ceas care ticăie"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Crin Antonescu a relatat, la Digi 24, cum au decurs discuţiile dintre el şi Ponta în miercurea în care USL era cât pe ce să se rupă.

La întâlnirea de la sediul PNL, Antonescu i-a explicat premierului ce înseamnă un Guvern de coaliţie, după cum povesteşte liderul liberal. "Primul ministru a venit, a expus principiul că ce decide domnia sa în Guvern toţi miniştrii trebuie să execute, altfel pleacă. Am avut o discuţie despre ce înseamnă un Guvern de coaliţie şi că anumite decizii se iau nu doar de primul ministru", a declarat Antonescu.

"O înfrângere totală"

El a relatat şi cum, cu prilejul aceleiaşi discuţii, Ponta l-a pus în faţa faptului împlinit, anunţându-l că va amâna majorarea accizei la combustibili pentru ca Băsescu să-i treacă bugetul. Antonescu a calificat această decizie a premierului drept "o înfrângere totală" a USL.

"Sper ca şi primul-ministru să tragă din asta - într-o, sper eu, lungă carieră - învăţătura că un buget trebuie făcut foarte serios şi când ai spus «ăsta e», ăla e", a conchis Antonescu.

Liderul PNL a spus că partidul pe care îl conduce va fi ultimul care va părăsi alianţa. El a spus că regretă că anul 2013 se termină cu ideea că USL este de fapt un eşec şi o despărţire care umează să se întâmple, dacă nu mâine, poimâine. "Un ceas care ticăie, o clepsidră care mai are puţin nisip în partea de sus", a afirmat Antonescu.

"USL nu e un colhoz al fericirii pe pământ în timpul guvernului Ponta. Nu e un colhoz din care, din când în când, iese domnul Ponta sau eu sau altcineva şi ne povesteşte ce bine merge treaba şi ce fericiţi sunt ţăranii", a mai spus Antonescu. Liderul PNL a menţionat că relaţia din USL este una "destul de tensionată", arătând că sunt "probleme cu grupuri din PSD care tind să confunde USL cu PSD şi 2014 cu 2004". El a admis că anul 2014 va fi "un adevărat turnesol", care va arăta dacă USL este "via

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 28 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 3 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum 23 minute
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

Ludovic Orban: Se vede totuşi şi o veste bună în acest spectacol grotesc al comasaţilor: Nicuşor Dan va câştiga un nou mandat la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă după decizia coaliţiei de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei că se vede totuşi şi o veste bună în acest spectacol grotesc al comasaţilor, şi anume că Nicuşor

Reacţii politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan. Ca să elimine valul de susţinători ai candidatului Cristian Popescu Piedone, şefii alianţei toxice îşi trădează electoratul şi îl susţin public pe Nicuşo

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°