Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfatul medicului

Publicat in Adevarul, joi 20 noiembrie 2008 ·

Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri. Soţul meu m-a înşelat

După 33 de ani de căsnicie, soţul meu ne-a părăsit pe mine şi pe cei doi copii ai noştri, pentru o femeie din Canada. Ea este cea care l-a îndemnat să divorţeze, însă am depus un memoriu la ambasada Canadei şi i s-a interzis soţului meu să plece.

Acum, el stă cu chirie, ea a venit în România, s-au căsătorit şi aşteaptă ca el să poată pleca cu ea. Eu nu am pensie, pentru că am stat acasă să cresc copiii. Spuneţi-mi ce să fac, pentru că îmi iubesc soţul şi l-am iertat. Vreau să vină acasă la mine şi la copii. Ajutaţi-mă ,vă rog!

Emilia, Bucureşti

Intrând în panică şi dorind să vă refaceţi căsnicia cu orice preţ, în loc să faceţi ceva pentru relaţia voastră, v-aţi străduit să faceţi mai degrabă lucruri împotriva celeilalte relaţii. V-aţi iertat soţul şi vreţi să fiţi din nou împreună, însă, aşa cum pare din gesturile sale, e posibil ca el să nu îşi mai dorească asta.

Încercaţi să vă daţi seama ce aţi putea face în situaţia în care familia dvs. este acum. Căci îl puteţi obliga să fie un tată responsabil, dar nu şi să fie un soţ iubitor. Ceea ce vă poate ajuta acum este să vă gândiţi la aspectele care au făcut relaţia voastră să meargă şi, doar cu acordul său, să încercaţi să o refaceţi. Însă nu puteţi face asta de una singură, dacă nu doreşte şi el.

Lena Rusti

psiholog psihoterapeut

Estrogenul în exces duce la cancer?

La ultimul control, medicul mi-a recomandat ca, pe lângă analizele uzuale ale sângelui, să fac şi o investigare a nivelului de hormoni din organism. Am făcut analiza şi mi-a ieşit un nivel crescut al estrogenilor. Sunt foarte îngrijo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 41 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 18 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 25 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 47 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 54 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°