Junii Tineri se vor aduna astăzi, la ora 18.00, în Piaţa Prundului, pentru unul dintre obiceiurile cele mai pitoreşti şi spectaculoase din ceremonialul Junilor Braşoveni şi Braşovecheni: „aruncarea în ţol“.
Aruncatul în ţol este considerat un ritual de iniţiere al tinelor juni. Obiceiul a avut altă semnificaţie în urmă cu un secol. „De obicei, Joia luminată, după amiază, junii se adunau la vătaf, apoi mergeau Sub Tâmpa, unde petreceau cu plăcinte, pentru ca seara să facă petrecere la armaşul mic sau la vătaf. După petrecere, ca o distracţie, fiecare june era «aruncat în ţol»: mai mulţi juni, cel mult zece, ţineau capetele unei cerge (ţol) şi fiecare june era aruncat de trei ori în sus la o înălţime impresionantă, astfel că, uneori, dacă-l aruncau în interiorul unei şuri, «îl da de grindă»”, spune prof. dr. Vasile Oltean - directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti
Junii simbolizează cetele de „flăcăi“ care erau luaţi din sânul familiei şi duşi pentru o perioadă la Pietrele lui Solomon, unde erau supuşi unui antrenament dur care să-i pregătească pentru apărarea cetăţii Braşovului.
Defilare în oraş
După ceremonia de astăzi, cel mai aşteptat moment este defilarea junilor de duminică de la ora 11.00. În fiecare an junii, însoţiţi de fanfară, şi călare pe cai îi salută pe braşoveni.
Ordinea defilării cetelor de juni este deja tradiţie: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii, mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când acesta era interzis. Cele şapte cete de juni există încă de la 1700. Cea mai veche este ceata Junilor Tineri, iar ultima înfiinţată, este cea a Junilor Dorobanţi, g