Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificări temporare în circulaţia trenurilor în Staţia Turnu Severin

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Circulaţia mai multor trenuri va fi modificată, în intervalul 9-10 decembrie, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, informează CFR Călători.

Astfel, în zilele de 9 şi 10 decembrie, trenurile IR 1590 şi IR 1591 Drobeta Turnu Severin — Balota — Bucureşti Nord şi retur se vor anula pe distanţa Drobeta Turnu Severin — Balota — Garniţa şi retur şi vor circula conform programului pe distanţa Gârniţa — Balota — Bucureşti Nord şi retur. Pe distanţa Drobeta Turnu Severin — Balota — Gârniţa şi retur, transportul pasagerilor se va realiza cu mijloace auto.

De asemenea, trenul IR 1691 se va anula pe distanţa Gârniţa — Drobeta Turnu Severin — Timişoara Nord şi va circula conform programului pe distanţa Bucureşti Nord — Gârniţa. Trenul R 12161 va circula suplimentar cu plecare din staţia Drobeta Turnu Severin Mărfuri la ora 15,28 şi sosire în staţia Timişoara Nord la ora 19,15.

Pe distanţa Gârniţa — Drobeta Turnu Severin Mărfuri, se va asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de la trenul 1691 la trenul suplimentar 12161.

De asemenea, în aceleaşi zile vor interveni modificări şi în circulaţia trenurilor Regio care circulă pe ruta Drobeta Turnu Severin — Strehaia, acestea fiind anunţate la nivel local, în staţiile de plecare/sosire.

Citiţi şi:

Trafic blocat pe magistrala Bucureşti-Timişoara din cauza unui vagon deraiat în zona Balota

Circulaţia feroviară perturbată din cauza unor lucrări între Balota şi Valea Albă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 8 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 13 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale