E bine să mestecăm gumă după masă? Care e cea mai bună periuţă de dinţi? Cum alegem aţa dentară? La aceste întrebări răspunde conf. dr. Adina Dumitrache, de la Facultatea de Medicină Dentară.
Ministerul Sănătăţii a redus, de la 1 aprilie, fondurile pentru asistenţa medicală stomatologică şi, deci, Casa Naţională nu mai decontează niciun serviciu stomatologic nici măcar copiilor, vârstnicilor sau persoanelor cuprinse în legile speciale. În acest context, există totuşi campanii la nivel naţional, cum este campania „Zâmbeşte România!“, şi iniţiative ale profesorilor de la Facultăţile de Medicină Dentară prin care sunt oferite consultaţii gratuite, recomandări cu privire la igiena orală corectă şi chiar materiale promoţionale. Conf. dr. Adina Dumitrache este unul dintre acei profesori care consideră că pentru viitorii stomatologi mai importantă chiar decât teoria este relaţia pe care aceştia o creează cu pacienţii şi modul în care reuşesc să le inoculeze regulile corecte de îngrijire a danturii. Sunt organizate consultaţii gratuite cu dublu beneficiu: şi pentru pacienţi, şi pentru studenţii din ani terminali.
„Weekend Adevărul“: Cum aţi sărbătorit Ziua Mondială a Sănătăţii Orale, care a fost marcată, de curând, pe 20 martie?
Conf. dr. Adina Dumitrache: Facultatea de Medicină Dentară de la Unversitatea „Carol Davila“ din Bucureşti este implicată în Campania „Zâmbeşte România“, care are ca scop educaţia pentru sănătatea şcolarilor din clasele I-IV şi evaluarea stării de sănătate dentară. Studenţii de anii V şi VI de la Medicină Dentară au mers împreună cu medicii incluşi în program şi au consultat copii din mai multe şcoli şi apoi le-au oferit câte o lecţie de educaţie pe teme privind periaj, dietă, fluorizare locală, vizite la medic şi, în final, materiale promoţionale. Campania este în curs de desfăşurare, iar scopul este de a ajunge la 10.000 de