Scriitorul Dorin Tudoran şi criticul literar Nicolae Manolescu au dialogat despre normalitate, ca „ideal pierdut“, luni seară, la Ateneul Român. Conferinţa, cea de-a treia din seria organizată de Ateneul Român, a readus în discuţie tarele societăţii româneşti postcomuniste.
Revelaţia şi nevoia normalităţii, turnătoria, lipsa coerenţei politice, greşelile societăţii civile au fost subiectele analizate de scriitorul Dorin Tudoran - cu eleganţă, însă nu fără intransigenţă -, ieri seară, pe scena Ateneului Român.
Prezenţa lui Tudoran în România, disident recunoscut, emigrat în 1985 în Statele Unite, şi autor al recentului volum „Eu, fiul lor. Dosar de securitate", a venit după cea a Hertei Müller (septembrie 2010) şi a lui Adam Michnik (februarie 2011) - o continuare a dualităţii dintre realitatea comunistă şi cea recentă.
Alături de dialogurile Andrei Pleşu - Gabriel Liiceanu, consecvenţa acestor dezbateri poate fi, în sine, un semn al dorinţei de întoarcere la normalitate.
„Turnătorii n-au turnat?"
„Normalitatea: o temă veche şi nouă" a deschis dezbaterea criticul Nicolae Manolescu; în sală: Emil Constantinescu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Adrian Cioroianu, Adriana Săftoiu, Dan Grigore, Doru Mărieş. Referindu-se la normalitatea „descoperită" de Andrei Pleşu la Berlin, Manolescu a sintetizat „normalitatea" drept „obligaţia fiecăruia dintre noi de a ne întoarce la unelte" şi a reluat una dintre întrebările anilor '90: „Întoarcerea se face prea devreme sau prea târziu?".
„Dezvoltăm o serie de mitologii ieftine care ne privează de la a privi lucrurile în faţă", i-a replicat Tudoran, pledând pentru încercarea de a trăi normal, mai degrabă decât pentru a acuza anormalitatea. „Să ne hotărâm să vrem să încercăm". Tudoran a identificat o problemă în atitudinea faţă de instituţiile statului - „vedem în ele omul care le condu
