Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frumoasa din Zanzibar

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

PICTORIAL. Catrinel Menghia a pozat pentru revista „Sports Illustrated”, alături de triburile Masai, într-un decor exotic de pe coasta Africii. Sursa: MRASursa: MRA

1 /.

Top-modelul român Catrinel Menghia, în vârstă de 24 de ani, a pozat, zilele acestea, pe plajele de pe insula africană Zanzibar (Tanzania) pentru ediţia 2009 a costumelor de baie propuse de revista americană „Sports Illustrated”.

Catrinel este singura româncă fotografiată vreodată în revista „Sports Illustrated”, numele ei alăturându-se, astfel, unor top modele de talie inter naţională precum nemţoaica Heidi Klum, brazilianca Gisele Bundchen sau israelianca Bar Rafaeli.

Şedinţa foto de anul acesta, care a durat două zile, a fost realizată de un renumit fotograf italian, Settimio Benedusi: „Am vrut să facem nişte fotografii care să cuprindă cât mai multe elemente etnice şi am avut mare noroc să găsim, în partea opusă insulei de unde făceam poze, un grup de Masai (popor care se ocupă cu păstoritul în Africa), cu care am petrecut o mare parte din zi”, a povestit Benedusi pe site-ul său personal despre şedinţa foto pentru care a lucrat cu Catrinel.

În seria manechinelor de top

Dacă prima zi pe plajele din Zanzibar a fost mai mult o zi de pregătire, în care frumoasa ieşeancă a probat mai multe costume de baie şi le-a ales pe cele care i s-au potrivit mai bine, în cea de-a doua zi, toată echipa a muncit pentru pictorialul româncei. Catrinel Menghia, care locuieşte la Milano împreună cu soţul ei, impresarul italian Massimo Brambatti, cu care s-a căsătorit în 2005, s-a lansat în lumea modellingului la vârsta de 16 ani.

Ieşeanca, axată pe prezentări de lenjerie intimă, a colaborat de-a lungul carierei cu mărci renumite de lenjerie intimă precum Emporio Armani Underwear, ID Sarrieri, Luna, Triumph sau Cotton Club. Menghia este con

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 42 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 4 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 2 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°