Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii aflaţi pe lista neagră a lui Crin Antonescu. În PNL se ascut săbiile înainte de Congres

Publicat in Adevarul, duminică 30 decembrie 2012 ·

Victoria zdrobitoare a USL la alegerile din 9 decembrie nu a avut darul de a linişti apele în interiorul partidelor. PNL pare să stea pe un butoi cu pulbere, asta după ce Crin Antonescu a aunţat că după Anul Nou vor începe excluderile. Liderul PNL susţine că se vor plăti poliţe către acei liberali care nu s-au conformat cu poziţia partidului în timpul campaniei electorale.

"Eu am spus şi mă ţin de cuvânt. La prima şedinţă de după alegeri a Biroului Politic Central şi a Consiliului Naţional Executiv, mulţumindu-le tuturor colegilor care, într-o proporţie zdrobitoare, şi-au făcut datoria şi au fost practic artizanii acestui succes extraordinar pentru PNL, am spus în acelaşi timp că s-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale şi că aceste lucruri nu pot rămâne fără răspuns administrativ din partea partidului. Şi nu vor rămâne", a fost avertismentul lui Crin Antonescu.

S-au petrecut câteva lucruri absolut inacceptabile într-un partid în timpul campaniei electorale (Crin Antonescu)

Dacă privim înspre momentele încinse ale campaniei electorale, putem observa că există trei liberali care nu se află în relaţii foarte bune cu Crin Antonescu. Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu sau Andrei Chiliman au făcut poziţie distinctă faţă de restul greilor liberali şi chiar au lansat atacuri dure la adresa lui Crin Antonescu.

Conflictul dintre cei trei şi Crin Antonescu are rădăcini mai vechi, dar acum, în preajma unui nou Congres extraordinar al PNL, săbiile par a se ascuţi.

Cum s-au purtat luptele interne din PNL

Primul meci dintre Crin Antonescu şi Ludovic Orban a avut loc în 2009, când Cei doi au fost contracandidaţi la şefia PNL. Crin Antonescu a câştigat atunci cu o majoritate zdrobitoare, iar pentru Ludovic Orban a urmat o perioadă în care a ieşit din prim-planul scenei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum o ora
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 51 minute
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum 5 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 33 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 50 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 4 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°