Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nasul strîmb şi respiraţia mototoală

Publicat in Jurnalul, marți 26 august 2008 ·

Frecvenţa cu care populaţia îşi pune singură diagnosticul decretînd că are sinuzită, mai ales pe baza pulsaţiilor simţite de la depozitul de mucozităţi din frunte, înseamnă o eroare. Altele sînt criteriile după care numai medicul ORL-ist poate pune diagnosticul de sinuzită.

Spun medicii ORL-işti că, în cabinetele de nas, gît şi urechi, următoarele fraze rostite de pacienţi se aud cel mai des: “Am venit fiindcă îmi zvîcneşte ceva în frunte şi precis am sinuzită”, “Învăţaţi-mă cum să-mi pun picăturile în nas, vreau să picur mai des medicamente în nas ca să scap de înfundare şi de uscăciunea nărilor”, “Vreau să-mi operaţi copilul de amigdale, dar cu laser”, “Reparaţi-mi nasul de deviaţie de sept, dar numai cu laser”. Toate aceste ziceri auzite atît de des din gura pacienţilor, toate sînt greşite. În primul rînd, frecvenţa cu care populaţia îşi pune singură diagnosticul decretînd că are sinuzită, mai ales pe baza pulsaţiilor simţite de la depozitul de mucozităţi din frunte, înseamnă o eroare. Altele sînt criteriile după care numai medicul ORL-ist poate pune diagnosticul de sinuzită.

Mai multe picături

În ceea ce priveşte a doua frază rostită atît de des de public, şi anume că ar trebui mai multe picături puse în nas pentru a scăpa de înfundare şi de senzaţia de uscăciune a interiorului nărilor, conţine şi ea un neadevăr. Păi abuzul de picături în nas creează el în sine neplăceri. Prea multe picături în nas usucă mucoasa nasului şi, implicit, apar şi inflamaţii, astfel că respiraţia este anevoioasă şi din cauza îngustării nărilor prin umflarea mucoasei, cît şi prin neumezirea aerului prin nările devenite prea uscate.

Deviaţia de sept

Şi, fiindcă tot a venit vorba de operaţie de deviaţie de sept, să lămurim oamenii că aceasta nu este operaţie estetică de înfrumuseţare a nasului, ci este o intervenţie funcţională pentru a îndrepta peret

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 9 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°