Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turişti salvaţi în ultimul moment din Munţii Făgăraş

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

Salvamontiştii din Victoria au fost nevoiţi ieri, pentru salvarea a două persoane rămase blocate la Cabana Valea Sâmbetei.

Oamenii au stat câteva zile fără mâncare. Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza gerului năprasnic. Mai mult în Munţii Făgăraş stratul de zăpadă depăşeşte doi metri.

Salvamontiştii avertizează şi că riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş la altitudini de peste 1.800 metri a ajuns la gradul maxim, respectiv 5, şi la gradul 3, risc însemnat, la altitudini mai mici.

În urma căderilor de zăpadă din ultimele 36 de ore stratul depus la Cota 2000 depăşeşte 80 de centimetri. În zona potecii principale de creastă, la altitudini mai mari de 2100 de metri, stratul de zăpadă poate atinge un metru, iar în zonele viscolite s-au format deja troiene.

Salvatorii montani apreciază că există o foarte mare probabilitate de declanşare a unor avalanşe pe versanţii acoperiţi cu zăpadă abundentă, ceea ce poate duce la accidente fatale. Riscul de avalanşă se va mentine şi în perioada următoare pentru că zăpăda căzută a fost viscolită, iar temperaturile foarte scăzute nu vor asigura coeziunea între straturi.

Salvamontiştii nu recomandă turiştilor încercarea de a parcurge poteca principală de creastă sau potecile de acces către creasta principală. În plus în zonele încă accesibile pentru parcurgerea potecilor este obligatoriu echipamentul de iarnă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

Ziua Constanta acum 55 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 2 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi a lui Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 59 minute
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum o ora
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 8 minute
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Comisia Europeană sprijină industria europeană producătoare de fotovoltaice prin noua Cartă a energiei solare

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Carta stabileşte o serie de angajamente voluntare de sprijinire a sectorului de producţie a fotovoltaicelor din UE. Ea marchează ultimul pas în cadrul măsurilor Comisiei de sprijinire a producţiei de pan

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 5 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum 2 ore
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum 2 ore
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°