Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei zile de jazz la Timişoara

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

Capitala mondială a jazz-ului se mută trei zile la Timişoara. Unul din primii cinci pianişti ai lumii, Bobo Stenson, cel mai bun basist şi cel mai bun chitarist ai României, fraţii Krauser, Pedro Negrescu, cel mai bun contrabasist din ţară, dar şi Puppini Sisters, britanicele care fac furori pentru jazzul tipic anilor -30 pe care-l cântă, vor urca pe scena Colegiului de artă Ion Vidu, de vineri până duminică, începând cu ora 19. Sursa: Adrian Pîclişan

Cea de-a treia ediţie a Timişoara Jazz Festival este organizată de Fundaţia Culturală Jazz Banat şi se va desfăşura în perioada 28 - 30 noiembrie în sala cu cea mai bună acustică din Europa (după cum spunea celebrul Yehudi Menuhin). Dacă cele doua editii, 2006 si 2007, au demonstrat ca acest festival poate deveni cel mai valoros şi important eveniment de gen al României, trendul se prelungeşte şi în acest an. Artiştii, fie ei români sau străini, au fost bine aleşi, iar programul a fost conceput în aşa fel încât să acopere o arie cât mai diversă, de la main-stream la fusion, până la free.

Melomanii îşi pot procura bilete sau abonamente pentru cele trei zile de festival, de la casieria Teatrului Naţional din Timişoara, respective de la Magazinul Andante Music din Bucureşti. Preţul unui billet pentru o singură seară a festivalului costă 80 de lei, în timp ce un abonament pentru toate cele trei zile ajunge la 200 de lei. În serile cu concerte bilete se vor putea achiziţiona la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu. “Spre surprinderea noastră am vândut cu 20 la sută mai multe bilete în Bucureşti. Singura explicaţie pe care o avem este că aşa cum au plecat muzicienii din Timişoara, la fel au migrat şi fanii muzicii”, a declarat Marius Giura, preşedintele Fundaţiei Culturale Jazz Banat.

Dacă prima seară a festivalului aduce pe scenă Pedro Negrescu Trio – formaţie construită în jurul celui mai b

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°