Manifestarea cu caracter interjudeţean va avea loc pe 28 iulie,iar festivalul îşi propune ca principal obiectiv, cunoaşterea, promovarea şi valorificarea tezaurului etnofolcloric autentic naţional şi introducerea acestuia în circuitul naţional al creaţiilor artistice ale genului.
La acest festival-concurs sunt invitate să participe, în afara ansamblurilor vrâncene, ansambluri folclorice din zonele şi subzonele etnofolclorice din judeţele învecinate.
Participanţii trebuie să reprezinte specificul etnofolclorice al zonelor, localităţilor, din care provin la o cotă cât mai înaltă din punct de vedere al originalităţii şi formei artistice a repertoriului prezentat.
Înscrierea în concurs se face completând fişa de participare anexată la prezentul regulament, care va fi trimisă la Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea, str. Gării, nr.8, Focşani până la data de 23 iulie.
Juriul festivalului va fi alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale naţionale:Valentin Marin- redactor-şef „Antena Satelor", Ileana Vieru- redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune şi Violeta Ianculescu, realizator de evenimente folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune.
Societatea Română de Radiodifuziune;
Se vor acorda următoarele premii conform secţiunilor enunţate mai jos:
SECŢIUNEA 10 – 18 ANI SECŢIUNEA PESTE 18 ANI
Premiul I 500 lei Premiul I 600 lei
Premiul II 400 lei Premiul II 550 lei
Premiul III 300 lei Premiul III 500 lei
Premiul special 250 lei Premiul special 450 lei
Menţiune 200 lei Menţiune 400 lei
Mai puteţi citi:
O nouă ediţie a Festivalului Folcloric „Plaiul Tojanului” are loc duminică la Paltin
Distracţie scumpă la Focşani, pe bani din bugetul local