Aparatul măsoară nivelul de oxid nitric pe care o persoană îl eliberează atunci când expiră, şi costă aproximativ 6.000 de euro.
Citiţi şi:
Marş pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” donează un ecograf de ultimă generaţie Spitalului Clinic Sibiu
Aparatul va fi folosit pentru copiii diagnosticaţi cu astm bronşic. „Cele mai noi studii de specialitate consideră că măsurarea oxidului nitric exalat reprezintă metoda cea mai rapidă, facilă, eficientă, corectă, de determinare a gradului de suferinţă pulmonară la pacienţii cu astm bronşic şi BPOC”, se arată într-un comunicat al Spitalului Clinic de Pediatrie.
Valoarea aparatului depăşeşte 6.000 de euro, fiind achiziţionat de reprezentanţii Clubului Sportiv Universitar (CSU) Sibiu din banii strânşi la balul de caritate de după All Star Game-ul din luna martie a acestui an.
„Mă bucur că am putut să ajutăm Spitalul de Pediatrie, şi eu sunt bunic, am trei nepoţi, ştiu ce înseamnă când un copil este bolnav”, a spus Mircea Vulc, directorul CSU Sibiu.
Pe lângă aparat, CSU Sibiu a donat unităţii sanitare şi două cărucioare pentru transportul bolnavilor.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: