Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ducele de Madrid

Publicat in Pro Sport, marți 3 septembrie 2013 ·

*Gareth Bale a fost prezentat ieri de Real Madrid în faţa a 40.000 de oameni şi a peste 200 de jurnalişti. Ambele ziare din Madrid au anunţat că tranzacţia s-a făcut pentru 100 de milioane de euro, dar clubul a menţionat că Bale a costat 91 de milioane

*Transferul lui Bale este cel mai scump al acestei veri şi al doilea din istorie

*Bale a devenit un fotbalist de top în momentul în care Redknapp l-a folosit ca mijlocaş stânga

Real Madrid şi-a făcut un obicei în a cheltui sume uriaşe pe fotbalişti pentru ca mai apoi să scoată banii din vânzarea tricourilor. Atâta timp cât afacerea merge nu are de ce să deranjeze pe cineva. Ieri, Gareth Bale (24 de ani) a fost fotbalistul dezvelit în faţa a 20.000 de oameni ca o statuie. Dimineaţă transferul valora 100 de milioane de euro, fiind cel mai mare din istorie. Spre prânz, postul de televiziune al clubului a dezvăluit că galezul a costat 91 de milioane de euro, dar presa spaniolă susţine că aceasta a fost doar o mutare a clubului pentru a nu-l supăra pe Cristiano Ronaldo. „Ronaldo este El Jefe (n.r – „şeful“ în limba spaniolă)“, a venit şi declaraţia lui Bale tot pentru ego-ul bogat al superstarului portughez. Îmbrăcat la patru ace, Bale a ascultat cuminte cuvintele de laudă ale lui Perez, iar apoi a ţinut mingea pe picior în faţa madrilenilor care luni, la ora 13 au preferat să îşi ia liber de la muncă şi să îl vadă pe noul superstar al Realului de pe stadion.

„Stângaciul timid a ajuns superstar“

Gareth Bale a devenit cunoscut amatorilor ca fundaş stânga la Tottenham, dar cariera sa a început mult mai devreme în Ţara Galilor. „Era genul de turneu la care mergi de sute de ori fără să descoperi nimic şi un băiat care folosea piciorul stâng şi alerga de rupea pământul mi-a atras atenţia. Totuşi, nu mă aşteptam niciodată să ajungă un superstar“, povesteşte Rod Ruddick pentru WalesOn

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 27 minute
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 7 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 48 minute
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 4 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Restricții temporare de TRAFIC în Pasajul Piața Presei, București. Lucrări topografice pentru METROU

Gandul acum 2 ore
Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat, în intervalul 23.04.2024 – 25.04.2024, orele 23:00 – 06.00. În cadrul contractului de execuție „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6.

Marcel Ciolacu: Văd că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an. Asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an iar asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti. ”Văd că românii au

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 2 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°