Noul razboi al presedintelui Basescu cu "tonomatele" este inevitabil, cata vreme presedintele isi disputa cu presa postura de principal depozitar al standardelor de moralitate si onestitate in Romania. Daca ar fi existat o justitie functionala, aceasta disputa nu ar fi putut avea aceasta intensitate. Dar, cata vreme o controversa nu poate fi reglata legitim printr-o decizie a justitiei, ea nu poate fi rezolvata decat pe baza unui concurs de imagine. Castiga nu cel caruia i se da dreptate in justitie, ci acela care striga mai tare si mai credibil decat toti ceilalti. Intr-o democratie functionala, enervarea presedintelui provocata de articole despre care el pretinde ca reprezinta minciuni si calomnii s-ar fi reglat simplu printr-un proces civil. Un verdict dat de judecatori i-ar fi obligat pe jurnalistii care nu respecta legea sa se conformeze. Iar, ulterior, presedintele nu ar mai fi avut de ce sa se planga. Romania nu este insa o astfel de societate. Traian Basescu nu se adreseaza justitiei in acest caz din mai multe motive: nu vrea sa se bazeze pe o institutie care ar putea, chiar si teoretic, sa nu ii dea dreptate; de asemenea, pe presedinte nu il intereseaza un efect juridic, ci unul politic. Or, un proces lung, complicat, greoi si nesigur este mult mai putin eficient pentru influenta prezidentiala decat o campanie mediatica in care presedintele demonstreaza ca presa nu este demna de incredere.

Accentul mult prea mare pe imagine evidentiaza cat de putin a avansat reforma institutionala in Romania. Iar marele semn de intrebare trebuie ridicat in legatura cu efectul a trei ani de reforma in justitie, una din zonele prioritare ale guvernarii bazate pe o Alianta care se chema Dreptate si Adevar. Presedintele isi face singur dreptate, contrazicand astfel cel mai elementar fundament al statului (care se bazeaza pe acceptarea ca dreptatea sa fie distribuita in