Liderii sarbi si kosovari nu au reusit marti la Bruxelles sa ajunga la un acord cu privire la normalizarea relatiilor, insa au afirmat ca vor continua negocierile, a anuntat in timpul noptii premierul sabr Ivica Dacic, potrivit AFP.
"In ciuda lungilor negocieri, nu am ajuns la un acord", a declarat Dacici la finalul celei de a opta reuniuni cu omologul sau kosovar Hashim Thaci, din octombrie 2012 si pana in prezent, organizate sub egida Uniunii Europene (UE). "Mai este timp pentru a gasi o solutie" a adaugat el.
Pe de alta parte, seful diplomatiei europene, Catherine Ashton, care conduce ciclul negocierilor, a indicat ca nicio alta reuniune nu este prevazuta la Bruxelles. "Este ultima data cand ne reunim formal", a spus ea intr-un comunicat.
"Mai multe propuneri au fost puse pe masa. Prapastia intre cele doua parti este foarte ingusta, dar profunda", a adaugat ea.
Europenii spera ca un asemenea acord va contribui la o diminuare a tensiunilor in nordul Kosovo, cu o populatie majoritar sarba, care nu acepta un control din partea Pristinei, dupa cinci ani de cand fosta provincie sarba si-a proclamat independenta.
Divergentele vizeaza gradul de autonomie de care vor putea sa beneficieze municipalitatile din aceasta regiune, in schimbul afirmarii autoritatii oficiale a Pristinei.
Belgradul reclama crearea unei "asocieri" a acestor municipalitati, care sa dispuna de "puteri executive" in domeniul securitatii, politiei si justitiei. Insa Pristina refuza sa mearga atat de departe. Thaci a reafirmat marti ca aceasta "asociere" nu va avea "in niciun caz puteri legislative". Liderii sarbi si kosovari nu au reusit marti la Bruxelles sa ajunga la un acord cu privire la normalizarea relatiilor, insa au afirmat ca vor continua negocierile, a anuntat in timpul noptii premierul sabr Ivica Dacic, potrivit AFP.