Mircea Marian: "Dezamăgitoare decizia lui Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu de a încerca să intre în parlament pe listele PDL."
Ani întregi, cei doi au pozat în postura de analişti independenţi şi neutri. Voinescu a fost chiar realizatorul unei emisiuni la televiziunea publică. Acum, după decizia de a se înregimenta politic, oricine va fi îndreptăţit să spună că, prin poziţiile exprimate în calitate de comentatori, cei doi nu făceau decât să-şi cumpere fotoliile de parlamentari. Viteza cu care partidul le-a găsit colegii în care să candideze - în Prahova, un fief democrat - întăreşte suspiciunea că erau de multă vreme înţeleşi cu liderii PDL.
S-a mai întâmplat ca jurnaliştii să schimbe taberele. Corina Creţu era ziaristă în 1992, înainte de a ajunge, oficial, în slujba lui Ion Iliescu. În 1996, mai mulţi angajaţi ai „României libere“ au trecut cu arme şi bagaje în guvernul Ciorbea. O întreagă serie de purtători de cuvânt ai executivului - Adriana Săftoiu, Gabriela Vrânceanu Firea, Camelia Spătaru sau Claudiu Lucaci - au lucrat în presă.
Dar situaţia este diferită în 2008 pentru Voinescu şi Avramescu. Cei doi nu au acceptat niciodată titulatura de ziarişti, ei plutind în sfera superioară a formatorilor de opinie. Oameni care dau lecţii de etică şi le indică maselor largi populare care este drumul bun. Este dezarmant când cei care-şi asumă o astfel de poziţie se năpustesc asupra primului ciolan de parlamentar care li se oferă. Să speră m că Voinescu şi Avramescu vor schimba imaginea dezastruoasă a legislativului? Să fim serioşi. Dimpotrivă, ei nu au făcut decât să se amestece în troaca porcilor. Iar PDL, oricât s-ar ascunde în spatele lui Băsescu, nu este tocmai locul cel mai neprihănit din sfera politicii. Şi aici contează doar banii şi relaţiile. Tipi unşi cu toate alifiile, precum Cosmin Guşă şi Aurelian Pavelescu, nu au rezis