Grigore Bădașcu (55 de ani) și Mihai Țulea (43 de ani) şi-au văzut moartea cu ochii în războiul de pe Nistru. Scăpaţi vii printr-o minune, astăzi foştii eroi au rămas doar cu protezele și pensiile mizere.
Li s-au promis apartamente, loturi pentru case şi multe altele, însă în 20 de ani nimeni nu le-a trecut pragul. Ca ei sunt sute de invalizi.
De două decenii foştii eroi trăiesc un alt război în care luptă pentru drepturile lor. În 1992, Grigore Bădaşcu avea 35 de ani şi locuia în Teliţa, Anenii Noi. A plecat să-şi apere satul, dar a revenit acasă fără o mână şi un picior.
„Ne-au minţit din prima zi şi aşa a fost până la urmă. În februarie, primarul ne-a chemat şi ne-a spus că toţi care trăiesc pe malul Nistrului trebuie să-şi păzească satul. Cine nu voia să-şi apere localitatea?", se întreabă bărbatul. Peste două zile, oamenii au fost ameninţaţi că vor ajunge după gratii dacă nu vor merge la război. A luat câteva lucruri şi a plecat să se încorporeze. „M-au trimis la Floreşti cu alţi 25 de băieţi din raion. Tot acolo erau tineri din nordul ţării", povesteşte el. În luna martie, fostul combatant a ajuns la Coşniţa, iar în iunie a fost trimis la Tighina. Fără a sta mult pe gânduri, bărbatul face inventarul muniţiilor din dotarea grupului său de peste 100 de persoane: şase aruncătoare de grenade antitanc, gloanţe 5,45 şi un TAB.
Mutilat la Tighina
A fost grav rănit în prima zi de confruntări armate de la Tighina. „Era 19 iunie, ploua. Eram rănit la picior. M-am urcat într-o blindată cu şenile, care scotea răniţii din oraş la Varniţa. Acolo erau alţi şase răniţi", povesteşte eroul de la Nistru. Drumul spre cetate avea să fie ultimul pe care-l făcea. „Când am ajuns la vulturul de la Bender (n.r. - monumentul de lângă cetate) ne-a nimerit o grenadă. N-am simţit nimic atunci. Cineva mi-a spus că nu mai am o mână şi nici un picior, mi-a oprit sân
