Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea mezinului lui Florin Călinescu

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 · ·

Luca Călinescu (24 de ani) s-a spânzurat luni la Praga şi va fi înmormântat la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti. Tragediile din viaţa lui Florin Călinescu par o poveste fără sfârşit.

Luca Călinescu, fiul cel mic al actorului Florin Călinescu, s-a sinucis luni, la Praga. Suferea de depresie şi s-a spânzurat în camera sa. Luca Călinescu avea 24 de ani şi se afla în capitala Cehiei pentru a filma un proiect cinematografic - un scurt-metraj. El era asistent de producţie, studia la Universitatea „John Moores" din Liverpool, iar proiectul la care lucra era primul de anvergură din cariera sa.

Florin Călinescu (56 de ani), care în prezent conduce Teatrul Mic din Bucureşti, este om de afaceri şi joacă în producţii pentru Pro TV (ultima va fi un serial care se va difuza curând şi în care va interpreta rolul „Tanti Florica"). Actorul a mai trecut şi prin alte drame. În 2005 şi-a pierdut soţia, răpusă la 47 de ani de cancer.

Recent şi-a pierdut ambii părinţi, la două luni distanţă unul de altul, amândoi morţi de cancer. Florin Călinescu a mai pierdut un copil - o fetiţă, moartă la cinci luni din cauza unei boli incurabile. În urmă cu doi ani, Călinescu povestea într-un interviu pentru „Adevărul" despre dorinţa fiilor săi, care studiau amândoi în Anglia, de a face lucruri spectaculoase în carieră.

„Să vă rugaţi pentru o lume mai bună"

„Adevărul" a reuşit să obţină, în exclusivitate, o declaraţie de la Jana Rösslerová, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei din Praga: „Pentru moment nu ne putem exprima. O autopsie a fost comandată pentru a stabili cauza decesului. Aflarea rezultatelor autopsiei ar putea dura până la o lună".

Citeşte şi: Mesajul emoţionant al lui Petru Călinescu: „Sper să vă rugaţi alături de mine pentru o lume mai bună. Pace şi dragoste"

Fiul lui Florin Călinescu a fost găsit spânzurat în camera sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL - FOTO

News.ro acum 14 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 25 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 25 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 2 ore
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Presa internațională: Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului

Wall-Street.ro acum 17 minute
Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii au capacitatea de a ajunge în centrul ţării persane cu armele lor, a informat vineri The Washington Post, citat de EFE. Ziarul

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°