Premierul Victor Ponta i-a acuzat, luni, pe șeful statului și pe liderii PDL, că sunt prieteni cu premierul Ungariei, Victor Orban, precum și colegi, în Partidul Popular European, cu formațiunea maghiară de guvernământ, Fidesz.
„Când vorbeşti de FIDESZ şi de Viktor Orban nu ai cum să nu vorbeşti de PDL, de Traian Băsescu. Domna Boagiu e colegă în conducerea PPE cu Viktor Orban. Deci, ei l-au propus pe domnul Tokes vicepreşedinte al Parlamentului European, deci ei sunt prieteni, să nu uităm lucrul ăsta, totuşi, cine e prieten cu duşmanii României”, a declarat Ponta.
Premierul român a mai susținut că Fidesz se află în campanie electorală și nu este interesat decât de voturi, nu de ceea ce se întâmplă în România sau cu comunitatea maghiară din țara noastră. „Există un interes politic de campanie al celor aflaţi acum la guvernare în Ungaria, al celor de la FIDESZ, colegi şi prieteni cu PDL în PPE. Noi trebuie să fim foarte deştepţi, fermi dar deştepţi, să nu ne lăsăm provocaţi. De fapt pe ei nu îi interesează nici ce se întâmplă în România, nici ce face sau nu face comunitatea maghiară în România, pe ei îi interesează să câştige voturi în alegerile din Ungaria”, a mai afirmat Victor Ponta.