Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curăţenie în corzile vocale

Publicat in Jurnalul, marți 14 iulie 2009 ·

Corzile vocale sunt nişte muşchi acoperiţi cu o mucoasă. Aceşti muşchi se apropie şi se depărtează în curentul de aer, rezultând că vocea şi muşchii au mişcări precum aripile unei păsări. Ce se întâmplă când nişte suporteri ţipă de mama focului la meci, după care a doua zi abia de mai pot şopti de răguşeală?

Când un om zbiară se sparge câte un vas şi apare un hematom, o mică pungă de sânge pe corzile vocale, care nu se mai apropie bine. De unde, vocea gâjâită. Continuă să explice fenomenul răguşeală dr Raluca Grigore, de la Clinica ORL a Spitalului Colţea. Când nişte oameni se ceartă şi ridică glasul se instalează un fel de febră musculară la corzile vocale, este o oboseală a muşchilor corzilor vocale, care nu se mai apropie şi nu se mai depărtează bine pentru a scoate un glas normal.

De multe ori auzi oamenii plângându-se că le-a apărut un nodul pe corzile vocale. Cei care vorbesc mult, profesorii, actorii, avocaţii etc. ajung uneori să facă un nodul ca o bătătură pe corzile vocale. Alţi oameni se plâng cum că le-a apărut un polip pe corzile vocale.

Aceasta este o formaţiune tumorală necanceroasă, de degenerescenţă a mucoasei, aşa că apare o denivelare pe mucoasa corzilor vocale. Această ridicătură pe corzi strică spaţiul dintre corzile vocale şi acest polip duce la vocea gâjâită. Mai apare la copii uneori şi un papilom pe coarda vocală, la acei copii infectaţi de la mamă în timpul naşterii cu papiloma virus. Aceşti copii vor fi răguşiţi toată viaţa.

Cea mai întâlnită, dar şi nepericuloasă formă de răguşeală e cea în care se depune un fel de gelatină pe corzile vocale în cazul laringitelor cronice mixomatoase. Intervenţia se face în acest caz cu endoscopul, cu care se curăţă o coardă vocală de această gelatină, urmând ca peste două luni să se cureţe şi a doua coardă vocală.

Corzile vocale sunt nişte muşchi ac

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 56 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum o ora
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 4 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nnimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale