Academia Română a renunţat la analizarea eventulalului plagiat al profesorului universitar Ioan Mang, în urma demisiei acestuia din funcţia de ministru al Educaţiei. Responsabilitatea revine acum Comisiei de Etică de la Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică.
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a anunţat, azi, că misiunea instituţiei de a investiga plagiatul de care este acuzat Ioan Mang s-a încheiat înainte de a începe.
Comisia desemnată pentru aceasta, formată din trei membri ai prestigiosului for de ştiinţă şi cultură, specialişti în inginerie şi informatică s-a instituit ieri. Azi ar fi trebuit să înceapă analiza lucrărilor lui Ioan Mang şi ale autorilor bănuţi a fi sursele copiate.
Citeşte şi Ponta a cerut oficial Academiei Române verificarea acuzaţiilor de plagiat la adresa lui Mang
Comisia a fost desfiinţată însă, azi, după demisia celui investigat din funcţia de ministru : „Misiunea noastră s-a încheiat. Profesorul Ioan Mang nu mai este ministru, aşa încât responsabilitatea pentru analizarea acestui caz revine, potrivit legii, Comisiei de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică', a declarat preşedintele Academiei pentru Agerpres.