Dezbaterea de ieri seară dintre trei candidaţi la funcţia de rector al UBB a scos în evidenţă atât ideile pe care aceştia vor să le pună în practică dacă vor câştiga alegerile, cât şi critici voalate la adresa actualului rector al Universităţii, Andrei Marga.
Ieri seară, la prima dezbatere publică pentru funcţia de rector a UBB, transmisă şi live de către site-ul www.democratieubb.ro, au participat doar trei dintre candidaţii înscrişi în cursă. Mai precis, prezenţi au fost academicianul Ioan Aurel Pop, psihologul Daniel David şi Enikö Vincze de la Facultatea de Studii Europene. Absenţi - prorectorul Cristina Ciumaş şi fizicianul Decebal-Radu Ciurchea.
Fiecare dintre cei trei candidaţi şi-au punctat ideile principale din programul de management. Daniel David a vorbit despre dorinţa sa de a reorganizare universitatea şi de a o transforma într-una internaţională, competitivă cu renumite instituţii de învăţământ superiro din Europa. „UBB trebuie să fie în Liga Internaţională din necesitate şi din oportunitate. Spun necesitate pentru că cifra de şcolarizare scade şi trebuie să atragem studenţi mai mulţi din străinătate. Vom avea probleme serioase dacă nu vom face ceva în acest sens. Iar oportunitate pentru că putem fi competitivi", susţine Daniel David.
Imagini de la prima dezbatere publică pentru funcţia de rector al UBB
Academicianul I. A. Pop a avut în schimb o altă părere afirmând că încercarea de a inova poate fi riscantă. „Trecutul înseamnă viaţă trăită. Într-o universitate nu se pot măsura toate în bani", afirmă academicianul.
Cum se împart banii în UBB
Daniel David spunea că 51,5% dintre fondurile UBB sunt din venituri extrabugetare. El crede că ar trebui aplicată o descentralizare totală în rândul facultăţilor şi departamentelor. „Descentralizezi, dar răspunzi. În plus, la fiecare cinci ani trebuie făcută o evaluare a dep