Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semedo, farul Stelei

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 septembrie 2008 ·

La debutul în tricoul „roş-albaştrilor“, portughezul a luminat jocul Stelei, reuşind un gol şi o pasă decisivă în partida de la Constanţa. Sursa: Mediafax

Steaua s-a distrat sâmbătă seară, în meciul de campionat cu Farul, câştigând categoric, cu scorul de 4-1, chiar dacă a jucat în deplasare şi a folosit o echipă de rezerve, cu jucători abia reveniţi după accidentări şi alţii nou-veniţi la echipă. Cea mai puternică impresie a produs-o portughezul Antonio Semedo. Jucătorul de 29 de ani transferat recent de la CFR Cluj a avut un debut perfect în tricoul vicecampioanei. El „a ucis“ toate speranţele gazdelor în mai puţin de 60 de secunde, timp în care a marcat direct din corner şi a centrat decisiv la autogolul lui Maxim.

„Semedo e cea mai bună achiziţie. E fotbalist de clasă. În el îmi pun cea mai mare speranţă pentru meciul cu Bayern“, a declarat încântat Gigi Becali. „O să-i batem cu 2-1 pe Bayern şi Semedo va marca un gol“, a supralicitat latifundiarul. „La Steaua sunt atât de mulţi fotbalişti valoroşi, că nici nu mai ştii pe cine să bagi în echipă. Cu echipele mici nu mai am nicio emoţie. Acum avem două echipe“, a mai trâmbiţat Becali.

„Am început mai greu meciul, dar important este că l-am terminat cu bine şi am luat cele trei puncte“, a declarat, bucuros, portughezul.

Semedo a atras toate privirile şi laudele la Constanţa, chiar dacă a fost un meci al premierelor pentru vicecampioni. În afara lui „Seme“, care a marcat la debut, grecul Pantelis Kapetanos şi Janos Szekely au înscris, la rândul lor, primele goluri pentru Steaua.

Lăcă: „Avem de unde alege“

Gândurile „roş-albaştrilor“ zboară numai spre jocul de miercuri cu Bayern München, primul din Grupa F a Ligii Campionilor. „Cred că putem face faţă într-un joc cu un adversar precum Bayern printr-un joc colectiv perfect şi printr-o dăruire

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 3 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

Vânzări - Auto - 16 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 11 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 6 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Rapid fără victorie în play off-ul Superligii, după a patra înfrângere, în faţa lui Sepsi OSK

Mediafax acum 7 ore
Golul din ultimul minut suplimentar de joc al croatului Gabriel Debeljuh a adus luni victoria celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul meci al etapei a patra a play off-ului Superligii la fotbal. Covăsnenii au învins Rapid Bucureşti, pe Stadionu

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 4 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Ionuţ Stroe, după ce Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică: De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om / Puţină modestie nu strică, mai ales în politică

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după ce Mircea Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică, că de la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om şi puţină modestie nu strică, mai ales î

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 8 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Ministrul Economiei: Încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje. 1 Mai bate la uşă / Să nu ne mirăm de ce ajunge şezlongul să coste 100 de lei

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a declarat luni seară, într-o emisiune la Prima News, că încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje, iar 1 Mai bate la uşă. Potrivit lui, o concesiune pe termen scurt înseamnă costuri mai mari, iar astfel „

Vremea

București
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

11°
mar.

11°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°