Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom „atacă“ din nou piaţa britanică

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Gigantul energetic rus vrea să preia staţiile de aprovizionare şi rafinăria scoase la vânzare de Total. Preţul achiziţiei este estimat la peste un miliard de lire sterline (circa 1,11 miliarde de euro).

Compania de stat Gazprom - considerată una dintre „armele" cele mai eficiente ale Kremlinului - va participa săptămâna aceasta la o licitaţie în cadrul căreia vor fi vândute peste 800 de benzinării şi rafinăria Lindsey din Killingholme (estul Marii Britanii), dezvăluie „The Sunday Times".

Lanţul de benzinării şi rafinăria aparţin grupului francez Total, care a angajat banca de investiţii JP Morgan pentru a renunţa la afacerile din Marea Britanie. JP Morgan a estimat valoarea reţelei la peste un miliard de lire sterline (circa 1,11 miliarde de euro). În preţul tranzacţiei intră şi un gazoduct subteran, cu o lungime de 247 de kilometri, care leagă Lindsey de depozitul de la Buncefield, ce asigură aprovizionarea pentru estul Angliei şi aeroportul Heathrow.

Grupul american Valero şi indienii de la Essar sunt ceilalţi doi „pretendenţi", câştigătorul urmând să devină unul dintre principalii furnizori de carburanţi din Marea Britanie. Un purtător de cuvânt al Gazprom Neft, divizia petrolieră a grupului rus, a negat interesul pentru rafinărie, dar a refuzat să facă orice alte comentarii.

Strategia paşilor mărunţi

Perspectiva ca gigantul subordonat Kremlinului să controleze o parte din aprovizionarea cu carburanţi dă fiori guvernului de la Londra. Încercarea de a prelua benzinăriile Total nu este prima tentativă a Gazprom de a-şi extinde semnificativ prezenţa pe piaţa britanică. În 2006, presa a scris despre intenţiile Gazprom de a prelua o parte dintre acţiunile Centrica, fostul monopol britanic al energiei. Politicienii, în frunte cu actualul premier, Gordon Brown, nu au privit cu ochi buni intenţiile ruşilor, iar Departamentul pentru Comerţ şi I

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 10 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°