Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Venituri subtanţiale din culegerea fructelor de pădure

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Direcţia Silvică Mureş vrea să câştige 300.000 euro din vânzarea fructelor de pădure. Marfa este sortată la Reghin şi de acolo ajunge în ţările UE şi aduce venituri mari.

Direcţia Silvică Mureş mizează, în acest an pe recoltarea a circa 150 de tone de fructe de pădure, dintre care 70 de tone de afine, 20 de tone de măceşe, 40 de cătină şi 20 de zmeură, pe care le va vinde ulterior. „Am stabilit şi preţuri iniţiale, de 3 lei kilogramul la afine şi 2,50 la zmeură, şi care sigur vor creşte, spre a acoperi costurile de producţie şi achizitorii să fie mulţumiţi”, a declarat Vasile Miculi, care estimează, după o primă evaluare a fructificaţiei, că producţia de afine şi zmeură este una conform aşteptărilor.

„Mizăm, în acest an, pe un venit global, de la fructele de pădure, de circa 300.000 euro”, a conchis directorul Direcţiei Silvice Mureş. Anul trecut s-a realizat o producţie de circa 170 de tone de fructe de pădure, din care circa 120 de tone de afine. În ceea ce priveşte fructele de pădure în ultimii doi ani preţurile au crescut artificial, practic s-au dublat, mai ales la afine. „Preţurile le stabileşte piaţa, ele anul trecut fiind între 1.700 şi 2.500 euro tona la afine, 1.200 - 2.000 la zmeură, 1.000-1.400 la cătină. Însă în acest an e posibil să scadă, fiindcă clienţii noştri se pare că şi-au făcut stocuri. Oricum, nu pot avansa nici o cifră pentru acest an, şi voi începe negocierile doar după ce am în stoc minimum 20 de tone din fiecare produs”, a menţionat Vasile Miculi.

Marfa obţinută se sortează şi se ambalează la centrul de fucte din Reghin, şi se valorifică pe piaţa intracomunitară din Germania, Olanda sau Italia, şi foarte puţin, circa 2%, rămâne în ţară. Una dintre problemele cu care se confruntă Direcţia este cea a aşa-numitelor firme-pirat, care provin din alte judeţe, de la Oradea până la Cluj. Potrivit lui Vasile Miculi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 56 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 39 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 4 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°