Cifrele lui Sebastian Vettel din 2013: a obţinut cel de-al 4-lea titlu mondial consecutiv, a reuşit 13 victorii din 19 posibile, nouă dintre succese fiind consecutive. Absolut fantastic! Şi are 26 de ani!
Interlagos. Ultima cursă din 2013. Un sezon dominat clar de Sebastian Vettel, germanul adjudecîndu-şi cel de-al patrulea titlu consecutiv încă de la sfîrşitul lunii octombrie, după Grand Prix-ul Indiei.
Un 2013 enervant pentru toţi cei care nu sînt fanii germanului de la Red Bull. Vettel a fost cel mai bun pilot şi la fel de adevărat este că acesta a avut pe mînă o maşină excepţională pusă la dispoziţie de către echipa austriacă.
Acelaşi monopost pe care l-a pilotat şi Mark Webber, însă australianul, chiar dacă a avut prezenţe constante pe podium, n-a reuşit nici o victorie.
Pentru a noua oară în acest sezon, Vettel a plecat ieri din pole-position, miza germanului în Brazilia fiind clară: cea de-a 9-a victorie consecutivă, adică egalarea recordului deţinut tocmai din 1952 de către Alberto Ascari!
Ultima cursă pentru Webber
O cursă importantă nu numai pentru Vettel. Mark Webber şi-a luat rămas bun de la F1, australianul anunţîndu-şi de ceva vreme retragerea din Formula 1. Pilotul lui Red Bull şi-a anunţat şi planurile de viitor: participarea cu Porsche în Campionatul Mondial de Anduranţă.
Australianul dorea însă un rezultat mare la Interlagos, aşa, de final. Ultima impresie contează. Şi a reuşit! Un loc doi. Mai mult de atît nu s-a putut!
Mariaj Ferrari-Massa la final
La fel şi pentru Felipe Massa. Brazilianul, după 8 ani de carieră la Ferrari, se suia pentru ultima oară în monopostul scuderiei italiane chiar în faţa propriilor suporteri.
Totodată, ultima cursă din Formula 1 pentru motoarele V8 de 2.4 litri înainte de trecerea la unităţile turbo V6 de 1.6 litri din sezonul viitor.
Vettel, din nou cel mai b