Traducătoarea vrea să îşi prindă cel de-al 89-lea trandafir din buchetul vieţii cochet, sub semnul literaturii lui Marcel Proust. Nu e în căutarea timpului pierdut, ci a celui care încă este: aflaţi că Antoaneta Ralian are înţelepciunea să nu îşi refuze prezentul.
Antoaneta Ralian împlineşte, vinerea viitoare, 89 de ani. Este cea mai bună traducătoare din România. Textul care urmează – o reverenţă, dar nu doar atât – este mai puţin despre cărţi şi mai mult despre omul din spatele traducerilor din Henry Miller sau Saul Bellow. Cum rezistă Antoaneta Ralian prezentului? Bineînţeles că traduce din engleză. Are „o apetenţă bovină pentru muncă“. I-au rămas şi amintirile, dragostea pentru Londra şi muzica. Soţul ei, ziaristul Marius Ralian, obişnuia să îi scrie, de mână, bilete de dragoste pe care i le împrăştia prin viaţă. A găsit unul, într-o poşetă nepurtată, chiar după moartea celui cu care a împărţit, în bine şi în rău, mai mult de şase decenii. Spre final, doamna îl veghea pe domnul Ralian, care a avut perioade când nu mai era conştient. Odată s-a trezit, a văzut o femeie la căpătâi şi a întrebat: „Tu cine eşti?“. „Nu mă recunoşti? Sunt soţia ta.“ „Soţia mea e reputata traducătoare Antoaneta Ralian.“ Aşa a fost, şi pe măsură ce confesiunile înaintează, ne dăm seama că nu facem, cum am crezut, un interviu, ci că tocmai aflăm regulile elementare ale bunei supravieţuiri.
„Weekend Adevărul“: În oraş mai ieşiţi sau staţi mai mult în casă?
Ies, am un şofer închiriat, care mă duce cu maşina unde am nevoie. Şi am şi viaţă socială, merg la spectacole, n-am renunţat, vai de mine! Dacă aş renunţa la spectacole şi la muncă m-aş dezintegra!
La teatru?
Da, dar mai mult la concerte. Sunt mare melomană. Mă mai duc şi la filme, dar doar când are şoferul timp, cam sunt la mâna lui. Şi am prieteni caritabili care mă mai scot cu maşina personal