Cannes-ul pare să ignore (şi foarte bine face) că Franţa este mai divizată, ca niciodată, între homofobi şi homo-simpatizanţi sau chiar „homofili”, ca să calchiez cuvântul după cinefili şi să rămân în acelaşi univers.

(Sinuciderea prin împuşcare a unui contra în Catedrala Notre Dame, cu 1800 de martori, şi protestul de a doua zi a unei pro, simulând acelaşi gest, cu conotaţii naziste şi la bustul gol, transformat în pancartă vie de lozinci, sunt subiecte la Ştiri).

Peliculele cu subiecte care pot stârni scandaluri sau chiar cenzură sunt destule la număr şi de valoare inegală. Din cele 4 scheciuri ale omnibusului indian „Bombay Talkies”, două sunt despre gay: unul căsătorit, iar un al doilea încă un copil homo în devenire (femeile încă nu intră în discuţie). Despre franţuzescul „ L’Inconnu du lac” deja se fac pronosticuri pozitive la secţiunea Un certain regard, iar în competiţia oficială sunt două titluri de incontestabilă reuşită cinematografică. Întâi de toate, extraordinarul ultim Steven Soderbergh. Poate se mai răzgândeşte asupra renunţării la cariera de cineast şi îi ia locul danezul Refn, care, după ce ne-a luat ochii şi ne-a trezit interesul cu „Drive”/ „Cursa”, ne-a exasperat până la huiduielile frenetice care au încheiat vizionarea de 8.30 dimineaţa, a lui „Only God Forgives” / „O ierata El, Dumnezeu”, deşi am dubii, că la a doua proiecţie a fost pană de curent. Dar sigur criticii nu-l vor ierta, pentru penibila cascadă de crime de o cruzime inimaginabilă, asezonate cu un poliţist cântăreţ, de nici prezenţa celui mai bine cotat actor al momentului n-a mai ajutat la nimic: Ryan Gosling, care în plus, afront suprem, nu şi-a mişcat invidiatul fizic pe Croazetă.

Revenind la cântecul de lebădă al autorului surprizătorului „Sex, minciuni şi casete video” (pe care l-am văzut în ’90, la Sofia, în fostul sediu al Partidului lor Comunist, un fel de C