Începând cu ziua de vineri, turneul asiatic al premierului Victor Ponta s-a transformat în program turistic. Potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a lui Ponta, premierul român a vizitat Samarkand, fosta capitală a lui Timur Lenk, fosta colonie britanică Hong Kong și Macao, capitala asiatică a jocurilor de noroc.
Victor Ponta
Victor Ponta
Singurele informații despre aceste plimbări au apărut pe pagina de facebook a premierului. Pe site-ul guvernului, www.guv.ro, începând cu ziua de joi, când Ponta s-a aflat în Kazahstan, nu au mai fost publicate comunicate de presă despre vizita în Asia. Există în schimb fotografii și clipuri video de la vizita în Uzbekistan, însă doar din Tașkent, unde Ponta s-a întâlnit cu premierul uzbek, și de la întâlnirea cu „șeful guvernului din Hong-Kong”. Presa care l-a însoțit pe premier a păstrat tăcerea în legătură cu programul turistic al lui Ponta, deși din fotografii se observă că, la Samarkand, șeful Executivului era înconjurat de ziariști.
Primul obiectiv turistic vizitat de Ponta a fost la Samarkand, descris pe pagina de Facebook a premierului drept „o locație fascinantă pentru iubitorii de istorie, fosta capitală a lui Timur Lenk, oraș istoric de pe Drumul Mătăsii”. Fotografiile îl arată pe premier în Registan, admirând una din madrase (școala islamică).
Din Hong-Kong, premierul a postat pe facebook doar fotografii de la discuțiile cu șeful guvernului local. În Macao, Ponta a vizitat turnul de televiziune și a postat pe site-ul de socializare imagini în care apare împreună cu directorul acestui post. Totuși, Macao, fostă colonie portugheză, care în 1999 a revenit sub administrație chineză, este cunoscut pentru tripourile unde se joacă mai mulți bani decât la Las Vegas.
Programul oficial al vizitei premierului Ponta în Asia nu a fost făcut public.