Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Trofeul câştigat de Italia în 2006 a ajuns în Capitală

Publicat in Adevarul, marți 2 iunie 2009 ·

Pentru cei care un vis mare a fost să vadă pe viu cel mai râvnit trofeu al fotbalului mondial şi nu mai au răbdare să mai aştepte până când “tricolorii” vor aduce acasă cupa, asta în cazul în care se va întâmpla vreodată fericitul eveniment, o pot face mâine, venind la sediul Ambasadei Italiei de pe strada Henri Coandă nr. 9.

Cu ocazia zilei naţionale a fraţilor noştri latini, care se celebrează astăzi, trofeul câştigat de “squadra azzura” la Campionatul Mondial de Fotbal din 2006 va putea fi admirat în seara aceasta, începând cu ora 18.00, pe bază de invitaţie. La eveniment va participa inclusiv viceministrul Italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso.

Vizită doar cu buletinul

De asemenea, mâine, între orele 10.00 şi 12.00, statueta va putea fi vizitată, gratuit, de publicul larg, singura condiţie fiind comunicarea numelui prin telefon sau trimiterea unei copii a unui document de identitate pe faxul Ambasadei.

Este pentru prima oară când Federaţia Italiană de Fotbal şi FIFA au împrumutat unei ambasade din străinătate acest trofeu. Iniţiativa este "un gest de prietenie şi solidaritate a Federcalcio şi cu ocazia celor 100 de ani ai Federaţiei Române de Fotbal", a declarat ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Caspito.

Vizitarea trofeului face parte din “Festivalul italian” care se desfăşoară până pe 17 iunie la Bucureşti. Cu această ocazie, un eveniment cultural va fi expoziţia arheologică “Magie de ambră şi bijuterii din Basilicata antică”, inaugurată la Muzeul Naţional de Istorie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 40 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni. Ciolacu: Vrem să combatem acest risc de creștere excesivă a prețurilor din cauza dezechilibrelor produse anterior

HotNews acum o ora
Guvernul va aproba joi prelungirea plafonării prețurilor RCA cu înncă 3 luni ăână la 30 iunie 2024. „Vrem să combatem acest risc de creștere excesivă a prețurilor din cauza dezechilibrelor produse anterior pe această piață și să dăm o mână de ajutor

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale