Fostul preşedinte al Băncii Comerciale Române (BCR), Nicolae Dănilă, este propus ca membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, au declarat, pentru "Adevărul", surse apropiate discuţilor.
Propunerea vine din partea PSD, care a hotărât, totodată, ca Florin Georgescu, actualul prim-viceguvernator al băncii centrale, şi Dinu Marin, decanul Facultăţii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice, să facă parte din Consiliul de Administraţie al BNR.
Nicolae Dănilă a fost numit, în luna ianuarie 2000, în funcţia de preşedinte şi director general al Băncii Comerciale Române, bancă la acel moment cu capital majoritar de stat, înlocuindu-l pe Ion Ghica.
În mai 2006 a fost finalizată tranzacţia prin care Erste Bank a preluat 69% din acţiunile BCR, Nicolae Dănilă devenind preşedinte executiv al BCR, care deţinea în acel moment o cotă de piaţă de 25%.
În toamna lui 2007, Dănilă a demisionat din funcţia de preşedinte executiv al BCR.
El a absolvit în anul 1974 cursurile Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, iar în anul 1983 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în economie, în specializarea relaţii financiar-bancare internaţionale, la aceeaşi universitate.