Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îi pune pe picioare

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 25 iunie 2009 ·

Preparatorul fizic Colonel le-a luat probe de sînge jucătorilor, pentru a determina condiţia fizică actuală a fiecăruia, în funcţie de care face programul pentru Austria

Analiza sîngelui stabileşte antrenamentele din Austria ale Stelei. Ionel Colonel, preparatorul fizic angajat de Bergodi, şi-a dus jucătorii la clinica Medsana, unde lui Nicoliţă şi colegilor lui li s-a luat sînge. Specialistul cu care colaborează antrenorul italian a explicat utilitatea analizelor: "Ele arată nivelul de pregătire al fiecăruia. În Austria, fiecare jucător va avea un program propriu de antrenamente, în funcţie de starea fizică de la care porneşte".

Colonel a mărturisit şi impresia pe care i-au produs-o pînă acum steliştii: "Băieţii sînt profesionişti adevăraţi, docili şi foarte uşor de antrenat. Am lucrat cu Olăroiu la Naţional şi pot spune că amprenta lui Oli există şi acum în Ghencea, fiindcă echipa reacţionează excelent la exerciţii, se vede că fotbaliştii au reflexele deja formate".

Antrenorul principal a coordonat din Italia primele trei zile de pregătire, s-a interesat de felul în care s-au comportat fotbaliştii şi a cerut informaţii mai ales despre tinerii din lot, Iacob, Filip, Onicaş şi Rusu, pe care nu îi ştia.

"O să visaţi numai scheme!"

Bergodi a ajuns abia azi noapte la Bucureşti, dar le-a transmis deja elevilor lui, prin ceilalţi membri ai staff-ului, ce-i aşteaptă în Austria: "Vreau ca la sfîrşitul cantonamentului să visaţi tot! De la poziţionarea la fazele fixe, pînă la dinamica de pe teren, să vedeţi şi în somn ceea ce aveţi de făcut!". Primul meci oficial e pe 16 iulie, în Ghencea, contra lui Ujpest.

FLASH

"Bozovici vine în Austria"

Gigi Becali spune că muntenegreanul Bozovici ar putea ajunge în cîteva zile sub comanda lui Bergodi. "Urmează să vorbesc personal cu el pentru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 4 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 6 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 10 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 8 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 3 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°