Un salariat plăteşte lunar sub formă de impozite, contribuţii şi taxe 241 de lei, în vreme ce un pensionar achită doar 61 de lei. Asta face ca, după plata taxelor, un salariat să poată aloca pentru celelalte cheltuieli 700 de lei lunar, cam cât un pensionar (680 de lei).
Fără a mai pune la socoteală că salariaţii nu beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun aşa cum au pensionarii în Bucureşti. Motiv pentru care se urcă în autobuz încă de la primele ore al dimineţii, când salariaţii care cumpără bilet se grăbesc către muncă.
Ba chiar se ajunge şi la aberaţii legate de preţ. Două călătorii cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul costă în Bucureşti 4,2 lei, pentru că în afara preţului călătoriei - 1,3 lei x 2 călătorii = 2,6 lei - salariaţii mai plătesc şi costul cartonului de pe care se “descarcă” valoarea călătoriilor: 1,6 lei. În vremea asta la metrou - mijloc de transport care nu oferă gratuitate pensionarilor - două călătorii costă 4 lei. Paradoxal, un mijloc de transport cu costuri de mentenanţă mai mari, practică tarife mai mici şi nu percepe un preţ separat pentru cardul de călătorie din carton. În schimb, drumul cu autobuzul ajunge să fie mai piperat, obligându-i pe salariaţi să-şi cumpere bilete “en gros” sub forma abonamentelor. Aşa cum procedează mai toate companiile cu poziţie dominantă, unde consumatorii nu-şi permit să aleagă.
Şi pentru că tot a spus Guvernul că i-a impus FMI să pemită RATB şi Metrorex să majoreze tarifele mai mult decât rata inflaţiei pentru ca acestea să-şi poată acoperi cheltuielile curente din venituri - oare ce ar fi trebuit să facă un administrator mai întâi? Să taie subvenţiile celor care alocă ineficient resursele şi abia apoi să se gândească la majorarea tarifelor, ori să ia în calcul că pensionatii votează şi nu se poate atinge de “drepturile” lor?
Până la rezolvar
