Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sporturile se nasc pe stradă

Publicat in Pro Sport, vineri 15 iunie 2012 ·

Sporturile extreme sunt în plină ascensiune şi în România, câştigă zilnic adepţi. Frecvent auzim întrebarea de ce nu mai vin copiii din ziua de azi la sport, însă o parte a răspunsului am găsit-o zilele trecute în Parcul Herăstrău, în zona "Biscuitelui". Plictisiţi sau pur şi simplu neinteresaţi de fotbal, de sporturile cu o istorie bogată în România în general, foarte mulţi tineri au ales să se urce pe skateboard. Sau să facă acrobaţii de îţi taie respiraţia cu o bicicletă mai micuţă decât cea pe care o vedem, spre exemplu, în Turul Franţei. Adică, o doză consistentă de curaj şi multă adrenalină pusă în practică într-un Skatepark.

Am descoperit şi ce îi motivează pe copii să se îndrepte către o activitate până la urmă neconvenţională: stilul nonconformist al sporturilor extreme, gen skateboard sau BMX, unde nu există reguli, nu există antrenori, sportivii nu sunt constrânşi nici măcar de o federaţie. Mulţi poate că nu au sprijinul părinţilor sau profesorilor pentru un sport extrem, însă motivaţia tinerilor pare mai mare decât am putea să ne imaginăm la prima vedere. "Simţi o libertate incredibilă când eşti doar tu şi bicicleta. Atât BMX-ul cât şi skateboardul sunt sporturi creative, au stil propriu şi unic", ne spune Demian Barnabas (22 ani), pro-rider în echipa Burn România.

Trick-urile, motivaţia sportivilor

Cele două discipline s-au născut practic pe stradă şi sunt foarte bine dezvoltate în Statele Unite. Ele au prins însă de ceva timp în Europa de Vest şi iau amploare şi în România. Deja au apărut sportivi profesionişti, cum sunt şi cazurile lui Demian Barnabas (BMX) şi George Bărbulescu (19 ani, skateboard), susţinuţi financiar, care merg în cantonamente şi turnee, care şi-au conturat un mod de viaţă. "N-aş fi în stare să mă concentrez la şcoală dacă nu ies într-o zi cu placa pe stradă. Este mai mult decât un hobby. Skateboard-ul este fo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Poman și a lui Gelu Voican Voiculescu în dosarul Mineriada

Press Alert acum o ora
Președintele Klaus Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului României, și a lui Gelu Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României, în dosarul Mineriada. „Preș

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum 43 minute
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum 51 minute
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 15 minute
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Praful saharian, deasupra României. ANM anunță când vor fi vizibile depunerile

Gandul acum 17 minute
O nouă masă de aer încărcat de particule de praf saharian ajunge marți, 16 aprilie, deasupra României. Depunerile de praf saharian vor putea fi observate în zonele și în intervalele în care va ploua, spun meteorologii Administrației Naționale de Met

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Romsilva va reîmpăduri peste 340 de hectare de fond forestier afectate de calamităţi cu fonduri din PNRR

News.ro acum o ora
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva anunţă că va reîmpăduri peste 340 de hectare de fond forestier afectate de calamităţi, în urma unei investiţii de peste 18 milioane de lei, fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. ”Regia Naţiona

Fechet: Zilnic au început să se colecteze câte 5 milioane de PET-uri în sistemul SGR

Adevarul acum o ora
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mirc

Ciucă: S-a agreat, de principiu, să avem candidaţi comuni PSD-PNL la Satu Mare şi Mureş

Mediafax acum 2 ore
Există şanse serioase ca la Satu Mare şi Mureş candidaţi comuni PSD şi PNL să poată câştiga alegerile pentru consilii judeţene, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. El afirmă că în coaliţie a fost agreată de principiu această variantă.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°